Mi-e dor de ‘tara mea’ unde am copilarit.
Mi-e dor de prispa bunicii.
Mi-e dor de nucul vechi in care ma cocotam cu fratii.
Mi-e dor de ma sufoc de casa unde mergeam vara, de curtea unde alergam desculta, de cuptorul pe vatra in care se cocea cea mai buna paine.
Mi-e dor, mamaie de tine!
Mi-e dor de imbratisarea ta!
Azi ne-am plimbat pe langa casa unde stam, pe ulitele mici pietruite si pline de praf dar atat de frumoase si mi s-a facut dor.
Dor de mine mica.
Dor de copilarie.
Dor de bunici.
Norocosi sunt cei care inca ii mai au.
Ai mei au plecat deja si mi se frange inima de dor. Casa bunicilor a fost vanduta iar eu mor de tristete ca nu mai am unde sa imi duc copiii.
O sa ii plimb prin sat si o sa le arat casa, dar nu vor dormi in patul de paie si nici nu vor manca din mana ei.
Azi a fost cu dor si plimbat pe ulita…
Vou de ce va e dor din copilarie?
Multa grija si iubire!