👉Sunt în aeroport.
Îmi bate atât de tare inima de parcă îmi iese din piept. Zici că am fost alergată de o haită de lupi.
Simt cum rămân fără aer, mi se învârte capul și încerc să mă liniștesc să nu fac un atac de panică.
Urăsc să zbor! Pur și simplu simt o anxietate care mă mănâncă pe dinăuntru. Nu pot gândi. Nu pot vorbi. Și abia pot respira. Mai mult forțat. Îmi repet într-una: respiră! Și respir adânc și iar și iar. Poate, poate, îmi revin cât de cât.
Așteptând avionul
Toată ziua am urmărit vremea să văd ce șanse de ploaie sau vânt, deși în aeroport am privit cum copacii își unduiau crengile de la el.
‘De ce?’, răsună în mintea mea. ‘De ce nu le-ai zis că urăști să zbori și că preferi să vii cu mașina?’ Știu de ce. Pentru că speri cumva să îți învingi teama de zbor.
🙏Azi am făcut tot ce spune la carte: m-am conectat cu mine, am făcut exerciții de respirație, m-am rugat (pentru mine este cea mai bună meditație), am făcut un duș fierbinte. Cu toate astea, simt cum mă ia cu căldură și îmi transpiră mâinile.
Ultimul zbor a fost acum 3 ani și jumătate, înainte să rămân însărcinată cu Achim. Sunt cea mai fericită când călătoresc, dar urăsc partea asta.
Vreau să mă tratez pentru că știu că voi zbura și cu copiii, la un moment dat și pentru ei, vreau să fiu calmă și liniștită. Dar, Doamne ce poate fi în mintea mea atunci când sunt în avion.
M-au adus toți 3 băieții la aeroport. Maria nu a vrut să vină. Era foarte obosită, așa că a rămas cu o vecină. Ne-am îmbrățișat la ușă și dusă a fost. Alexandru când a ajuns în fața aeroportului m-a strâns în brațe de o mie de ori și mi-a spus că mă iubește cu lacrimi în ochi. Cu greu mi-a dat drumul. Achim nu are treabă, mi-a trimis bezele și mi-a spus că se va distra cu tati.
👉La decolare și la aterizare îmi este cel mai frică.
Sunt momentele în care simt că îmi îngheață sângele în vene. Sunt atât de tensionată că de obicei am febră musculară de la cât de rigid îmi este fiecare părticică din corp.
☀️Când ajung la altitudine mă relaxez ușor și reușesc să citesc. Aceeași propoziție de mai multe ori. Mă concentrez pe asta.
Asta dacă nu sunt turbulențe. Și am trăit unele destul de intense pe câteva zboruri cât să le țină minte corpul. Pentru mine fiecare zbor cu avionul este o călătorie fantastică în lumea fricii și a groazei. Doar cei care trăiesc această frică o pot înțelege complet.
Se estimează că una din trei persoane se confruntă cu o formă de aviofobie sau frica de zbor.
Nu mi-a fost frică mereu. Primul zbor l-am avut la 21 de ani și am zburat la Frankfurt. Țin minte că mi-am luat prima carte cu Sophie Kinesella ‘Confession of a shopaholic’ în care personajul principal povestea cum este în avion și cum acesta are turbulențe.
Nu, eu nu am avut nici o panică până la primul zbor cu goluri de aer. Turbulențele ca turbulențele dar golurile de aer sun înfiorătoare. Ușor ușor, această frică a devenit și mai profundă, până în momentul în care mă apucă panica cu câteva ore înainte de a pleca.
Am ajuns. Oradea este superbă și eu mă pregătesc pentru prezentarea pe care o voi susține mâine în cadrul conferinței NextGen, eveniment organizat de ISO.ro
Duminică mă întorc cu mașina sau trenul. Nu mă mai vedeți în avion o perioadă…cel puțin 🙂
Viața e o bucurie!
Ana Maria
