Când eram tânără și pierdeam (rar) vreo noapte în vreun club, îmi reveneam după două zile. Nu sunt vreo pasăre de noapte și niciodată nu mi-a plăcut să stau trează noaptea. Cu excepție să citesc, așa cum o făceam mai des în liceu, de parcă nici nu simțeam cum trec orele.
Când am rămas însărcinată cu Maria, cea mai mare teamă a mea era de cum o să supraviețuiesc zilele după trezirile nocturne. Nimic nu mă panica mai tare ca acest lucru. După ce a venit Maria și nopțile mele au devenit zile, am intrat într-un fel de transă mamiceasca când mă simțeam zombi, făceam lucrurile pe pilot automat, îmi sărea țandără din orice și eram pe butonul de supraviețuire. Și am tot fost așa vreo 4 ani în total (strânși de la toți cei 3 copiii). Sunt norocoasă dacă mă gândesc la povești cu nopți nedormite ‘muult mai grave’ ca ale mele.
Achim are 2 ani și 4 luni și doarme nopțile fără să se trezească de la 11 luni. Ăsta noroc. Știu!
Dar mai are momente de la răceli sau dinți când stă treaz. O astfel de noapte îmi pune capac. Iar o astfel de noapte a fost aseară.
Achim s-a trezit la 3 dimineața și a stat treaz până la 7 dimineața când a reușit să mai doarmă cu mine încă două ore. Alea două ore le-am dormit iepurește, în episoade de trezire bruscă când mă uitam să văd dacă nu cade din pat sau dacă este bine. Când s-a trezit Achim la două primul care s-a dus la el a fost tati și după o oră de încercări, l-a adus în pat între noi. După 2 ore (a rezistat eroic și tati) a fugit în altă cameră să doarmă, căci nu avea rost să ne chinuim amândoi. Măcar unul să fie odihnit a doua zi.
La 9 m-am trezit cu Achim, simțind cum mă doare carnea pe mine de oboseală și cum nu îmi pot deschide pleoapele.
Deși am băut 2 cafele mai tari, cu greu am ieșit cu copiii afară. Până la ora de somn de la prânz, am petrecut ziua în transa de care uitasem după atât de multă vreme. Astfel că m-am dus la somn odată cu Achim și m-am trezit mult după el. Alex s-a ocupat de ei și ‘i-a ținut departe’ de mine, să mă pot odihni.
Încă sunt zombi. Achim în afară de o mârâială soră cu nebunia nu are. Dar îmi trezește toți balaurii când nonstop se mâțâie la mine în brațe și refuză să mai stea și cu tati. În zilele de genul acesta, merităm tone de înghețată sau buchete imense de flori, pentru că #resistam!
Vă trimit saci de răbdare și putere, pentru toate cele care încă mai legănați/hrăniți/iubiți copiii noapte de noapte.
Sunteți minunate!
Viața e o bucurie!
Ana Maria
(Poza de la cover, este făcută după amiază când Achim tot în brațele mele se simțea cel mai bine)
