Astăzi a venit Maria foarte supărată. Știu că are clinciuri cu o colegă care o necăjește de ceva vreme.
‘Mama, azi A. mi-a spus iar că sunt urâtă și că am părul urât’
‘Și tu ce i-ai spus?’
‘I-am spus ce m-ai învățat. Că nu e frumos să vorbească așa, dar a continuat’.
‘Dar tu știi că ești frumoasă, nu?’
‘Da, mama..dar ea de ce nu mă vede așa?’
Nu a rezistat Alexandru să se bage și el în discuție.
‘Maria, și eu am un coleg care face multe pozne și lovește copiii’.
‘Și tu ce faci Alexandru?’
‘Îi spun că nu e frumos și îl întreb cum s-ar simți dacă toți colegii l-ar lovi.’
Maria ne-a întrerupt:
‘De ce sunt unii copii așa? De ce simt să lovească sau să insulte?’
Am respirat adânc și le-am spus:
‘Pentru că simt nevoia să se facă auziți sau pentru că cineva s-a purtat urât cu ei’.
‘Dar nu are logică, mama. Dacă cineva se poartă urât cu tine îndemână că știi ce urât te simți tu atunci. Nu e logic să nu vrei să o faci și tu cu altcineva?’, m-a întrebat Maria la final. Întrebarea ei m-a făcut să zâmbesc cu gust amar. Da. Așa ar fi logic. Dacă cineva se poartă urât să nu simți sa faci și tu asta. Dar poate e doar în logica mea și a copiilor mei.
Ca mamă nu îmi pică bine lacrimile copiilor mei când se simt agresați de vreun coleg.
Primul impuls este să ii iau în brațe și să îi cocoloșesc. Nu fac asta. Îi iau în brațe doar dacă simt că e cazul, altfel vorbim ca ‘oamenii mari’ sau mai bine zis ca ‘ca oamenii nici care au suflete mari’.
I-aș băga într-o bulă dar nu le-aș face bine.
Până astăzi nu am venit cu educatoarea Mariei. Abia în seara aceasta i-am dat un mesaj.
La acest nivel, deși Maria suferă, mai degrabă vreau să o învăț să aibă grijă singură de ea și să soluționeze cu educatoarele. Lucrez la stima ei de sine pentru ca orice cuvinte venite din partea celor din jur să nu o afecteze și să știe cine este și ce poate.
Am grijă să îi spun să nu reacționeze niciodată la fel și mai ales să nu facă rău.
Cred că aceste experiențe îi va întări caracterul frumos. Nu e pic de răutate în ea și nu o las să strângă din jur.
Chiar dacă trăim vremuri ciudate, nu vreau să se apere ‘lovind’ înapoi cu cuvinte.
Poate sunt de modă de veche, dar încă cred că oferind bunătate vei primi bunătate. Poate nu de la același om, dar sigur în viață.
Ce vă pot spune vouă dacă treceți prin asta este să nu uitați că și celălalt tot copil este. Probabil un copil care suferă din N motive, dar tot un copil. Vorbiți cu educatorii și vedeți ce puteți face voi, ce pot face ei și colaborați într-o astfel de situație.
Nu vă învățați copiii să dea înapoi, doar pentru că cei de lângă ei o fac. Schimbarea stă în fiecare dintre noi!
Cum ați reacționa sau cum ați făcut-o deja la astfel de zile?
Viața e o bucurie!
Ana Maria
