Dacă mă întrebi ce am făcut în perioada adolescenței, 14-18 ani, tot ce pot să fac este să îți înșir bibliotecile de cărți citite. Am devorat Oscar Wilde, Thomas Hardy, Caragiale și ale lui piese de teatru, plus mulți alții care mi-au conturat personalitatea și mi-au marcat viața pe vecie. Într-un mod tare frumos.
Citeam nopțile, indiferent că eram acasă sau la bunici la țară și dormeam cea mai mare parte din zi. Dimineața mea era mereu amiaza, când de multe ori, la țară, lumea se ducea la odihnă după ce se treziseră odată cu găinile.
Dar eu abia atunci mă duceam la somn, când striga primul cucurigu, cocoșul nostru.
Am avut noroc de părinți și bunici care nu doar că m-au lăsat în pace dar m-au și încurajat.
Mamaia mea nu a mers la școală niciodată, dar știa cele mai frumoase povești și îți calcula fără calculator ecuații complicate. Așa că mă adora că citesc și mă ruga din când în când să îi povestesc din cărțile mele.
Tata și mama citeau și la unison cu mine, așa că făceam întrecere de cine citește mai mult.
Doar vara ar fi vrut tata să mai ies din casă, așa că mă mai ruga câteodată ‘Iesi fată, să te vadă soarele și pe tine un pic’.
Toți banii adunați mergeau la toate anticariatele de la Universitate, pe care le știam și le vizitam des. Doar atunci mai ieșeam să văd și parcul.
Prietene aveam puține și era suficient să ne vedem din când în când.
Maria mea mă întreabă când îi voi lua telefon. Au deja foarte multe colege și prietene și e logic să vrea și ea.
I-am explicat că pentru a îl folosi corect trebuie în primul rând să știe să scrie și să citească foarte bine (suntem foarte aproape de asta) dar și să citească cele 20 cărți pe care i le voi da. (Adică mai întâi îi fac educație emoțională și după îl va primi). Nu mai spun că o parte din cost trebuie să îl suporte ea.
Acum, dacă ea va semăna cu maică-sa la citit, am îmbulinat-o pentru că un an ar trebuie să îi ajungă, iar aici nu se potrivește cu dorința mea de a îi lua telefon după 12 ani.
Mă bazez pe înclinația ei spre desen și pictură mai mult decât spre puțina ei tragere de inimă de a citi. Deși poate se schimbă.
Ieri m-a sunat o prietenă disperată că nu știe ce să facă cu fiul de 8 ani! să îl scoată din casă. Că toată ziua este pe telefon sau tabletă și nu iese niciodată. Ba se joacă tot felul de jocuri, ba se uită pe rețelele de socializare.
Am oftat lung. Este greu, dar nu imposibil. Mereu am spus că în educația copiilor este mai greu să repari un comportament, decât să îl previi sau să îl formezi.
De obicei părinții își lasă copiii pe ecrane când aceștia au treabă, indiferent că acel ecran este tabletă, telefon sau televizor.
‘Stai să fac o ciorbă și mă duc la el’.
‘Stai să bag la spălat și imediat pictez cu el’.
‘Stai să adun hainele’.
Și ‘stai să …’ se prelungește. Nu e o acuză, e doar ce facem TOATE. Și eu… și tu!
Doar că trebuie avut grijă să nu cădem în ‘liniștea’ de a face lucruri în defavoarea pe termen lung a copiilor.
Copiilor mei mereu le-am propus jocuri și ieșit afară și mi-am spus că voi ști că este o problemă atunci când vor prefera un ecran înaintea acestor lucruri.
Până acum toți sar la joacă cu mine sau tati sau afară în natură. Mă gândesc că stăm bine.
Suntem o familie cu două televizoare (sufragerie și dormitorul nostru) în casă, deși cum 9 ani nu aveam nici unul și nici nu ne doream.
Ne place să ne cuibărim la un film cu toții sau să discutăm un documentar. Există program, limite și zile fără ecrane.
Cât privește ce să faci când copilul preferă doar ecranele, este simplu: să i le iei. Tu ești adultul, tu decizi. Tu ești responsabil. Cel mai probabil copilul va urla, dar îți va mulțumi mai târziu.
Petrece timp cu el făcând lucruri interesante pentru el și chiar program de jucat jocuri împreună, de câte ori stabiliți voi pe săptămână.
Dar, nu le mai lăsați la discreția lui.
Pentru dezvoltarea emoțională, psihică și fizică un copil are nevoie de mai mult decât de timp petrecut într-un ecran. Cărțile, natura, socializarea, plictiseala ajută la o bună dezvoltare pentru echilibrul unui copil.
Fără ele, închis într-un ecran, copiii pică ușor pradă bullyingului, depresiei și singurătății.
Un bun exemplu suntem noi. Mai luați o carte și citiți lângă copilul vostru. Lăsați telefonul pe silentios în weekenduri departe de voi. Petreceți timpul în natură și faceți un sport. Toate astea îi vor fi exemple despre cum se trăiește viața reală și nu pe cea din lumea fantasticului.
Aveți copii mai mari? Cum stau cu timpul pe ecrane?
Ce preferă să facă când au vacanțe?
Viața e o bucurie!
Ana Maria
