M-am mințit singură că sunt o învățătoare bună și că fac față cu brio școlii online până când m-am revăzut cu copiii la școală.
Sunt învățătoare într-un oraș micuț și predau la clasa întâi. Am avut norocul să fac totuși clasa pregătitoare cu micuții mei și ne cunoștem, lucru care ne-a ajutat cât de cât anul acesta.
Știu de cât greu le-a fost colegelor de la clasa pregătitoare și nimeni nu este de condamnat pentru problemele apărute. E greu sa te conectezi cu copiii în clasă, dar să o faci printr-o tabletă. E greu să îi înțelegi, asculți, preda, când nu există conexiunea umană, care ne ajută să empatizam unii cu alții.
Școala online nu a fost ușoară pentru nimeni, profesori, copii sau părinți. Credeam totuși, că voi reuși să fac suficiente eforturi pentru ca copiii să nu piardă din materie și să ajungem totuși la nivelul programei.
Când s-a anunțat că ne întoarcem la școală fizic, am avut emoții mai mari ca în prima mea zi de învățător. Emoții bune, frumoase, cu mult entuziasm pentru ce am reușit împreună în acest timp.
În timpul școlii online copiii aveau teme pe care eu le corectam prin video de multe ori sau fișe primite.
Temele erau aranjate, frumos scrise și eu mă uimeam de ce copii responsabili.
Când ne-am întors la școală am realizat după prima lucrare dată că ai mei copii nici să țină bine creionul în mână nu știau. Am realizat atunci că mai mult de 80% din teme au fost făcute de părinți.
Realitatea m-a lovit: școala online nu am făcut-o cu copiii, ci cu părinții acestora. Luni de zile au fost pierdute, luni care vor fi greu recuperate.
Nu dau vina pe ei, până la urmă au făcut și ei ce au crezut mai bine, sperănd că își ajută copiii.
Și nu e doar asta. Copiii relaționează greu unii cu ceilalți. Sunt împărțiți în grupuri și oricâte activități comune aș face se simte distanțarea pe care o avem unii față de alții.
Cum să recuperez partea educațională și cea emoțională?
De la minister se cere să mergem cu programa normală (care și așa este super încărcată) de parcă toate merg unse. Nu știu alte țări care să fi închis atâtea luni școala așa cum am făcut-o noi.
Adevărul este unul dureros: în afară de o pondere mică a copiilor care vor recupera, anul acesta este pierdut pentru multi copii. Știu că vrem să îmbrăcăm realitatea într-o poleiala de aur, dar deja eram pe loc fruntaș la numărul de analfabeți. Nu știu de ce am ‘insistat’ să rămânem aici multă vreme.
Oricât de bine pregătit ești că profesor, nu avem puteri supranaturale.
Ce pot să sper este ca școlile să fie închise ultimele, după mall-uri, în cazul în care va mai fi nevoie. Așa cum o fac de altfel și multe alte țări la care nivelul cărora sperăm să ajungem.
Îți mulțumesc că ‘dai glas’ vocii unui învățător, care îndrăznește să spună cum stau lucrurile real.
Elena
