‘Mama, am un coleg la grădiniță care este ateu’, mi-a spus Alexandru dimineață, pe drum spre biserică.
‘Stii ce este un ateu?’, l-am întrebat.
‘Da. Un om care nu crede în Dumnezeu. De ce crezi că nu crede?’
‘Oare părinții lui cred?’, l-am întrebat din nou.
‘Nu cred. Mi-a spus că ei nu merg la biserică că Dumnezeu poate sau poate să nu existe, ei nu știu, dar nu l-au văzut sau simțit vreodată’.
‘Cam despre asta este vorba, iubitule. E greu să crezi în ceva ce nu ai văzut și mai ales nu ai simțit. Tu știi că există oameni care nu cred în Iubire?’
‘Hai că asta-i bună, mami. Cum să nu crezi in iubire. Toata lumea simte iubire’, mi-a spus Alexandru râzând.
‘Nu toată lumea, din păcate. Sunt oameni care nu au fost iubiți de părinții lor sau nu au fost crescuți de aceștia. Sunt oameni care au crescut fără să știe ce este îmbrățișarea sau să le spună cineva ‘te iubesc’. Și atunci le este foarte greu să creadă că ea există.’
‘Cat de trist este, mama. Ce norocos sunt să te am pe tine și pe tati. Și pe Bubu și pe tataie și pe bunica. Ce de oameni mă iubesc’, mi-a spus asta, dându-mi o mare îmbrățișare.
‘Nu uita de frații tăi’, i-a spus Maria îmbufnată.
‘Da, da, nu uit’, i-a mormăit el.
‘Scumpul meu, așa cum unii oameni nu cred în iubire pentru că nu au simțit-o, la fel unii oameni nu cred în Dumnezeu, pentru că nu l-au simțit. Dar știi ce e foarte ciudat? Că toți oamenii, atunci când au un mare necaz sau supărare în viață sau sunt chiar în pericol de moarte, se roagă la Dumnezeu, în felul lor. Chiar și ateii, în sufletul lor au o flacără mică, mică de curiozitate de cunoaștere despre Dumnezeu. La fel ca și cu iubirea, pentru o simți, ai nevoie să îți lași inima deschisă. Cam așa e și cu Dumnezeu. Dacă oamenii și-ar lăsa inima deschisă, Dumnezeu ar vorbi cu sufletul lor.’
‘Eu fac asta. Mereu l-am simțit. Mai ales când am fost bolnavă și El a avut grijă de mine. Uite că nu mai sunt bolnavă.”, a intervenit Maria.
‘Si de ce nu își lăsă oamenii inima deschisă?’, a întrebat repede Alexandru.
‘De frică. De frică nu cred în iubire. De frică nu cred în Dumnezeu. Preferă să creadă în ei sau în legende. Până la urmă, nu toată lumea trebuie să creadă în aceleași lucruri. Dumnezeu ne-a dat mai mult decât orice Libertatea de a alege ce vrem să facem sau în cine să credem. Singurii care își pun limite și bateriere sunt fix oamenii. Dumnezeu este iubire și tot ce cere este ce vă spun și eu vouă: ca dorințele și nevoile voastre să nu facă rău celor din jur sau vouă. Să faceți bine, pentru că este mult mai ușor să faceți rău. Dar binele este cel care dăinuie aici pe Pământ dar și în viața de după moarte.’
‘Cum crezi că e Dumnezeu?’, a intervenit iar Maria.
‘Bun. Și blând. Și iertător. Este singurul care iartă din nou și din nou fără să fie supărat. Singura lui dorință este ca atunci când ne vedem iertare, să nu repetăm greșeala.’
‘E ca atunci când îmi spui să nu mai țip și după ce îmi cer iertare iar o fac?’, a întrebat iar Maria.
‘Da, iubita mea. Și mamele iartă de o mie de ori. Și mamele au răbdare ca copiii lor să învețe. Dumnezeu iartă de și mai multe ori. Și are o răbdare infinită cu noi toți. Doar să ne schimbăm, să fim buni unii cu alții, să ne pese de cel de lângă noi, să apreciem mai mult oamenii pentru ceea ce sunt nu pentru ceea ce au, să ne privim cu ochii sufletului și să înțelegem că nimic din ce este material pe lume nu contează, că fericirea ține de puritatea sufletului și nu de buzunar. Că totul este trecător și că fiecare dintre noi înseamnă o lume mai Bună, pentru că noi toți suntem LUMEA. Dumnezeu este în fiecare dintre noi. Unii aleg să ÎL audă, alții preferă să IL ignore, dar toți știm că există!’
‘Ce bine ar fi ca toți oamenii să creadă în El. Ce lume frumoasă ar fi’, a spus Maria la final.
Da. Ar fi! Frumoasă și bună.
Ce le spuneți copiilor despre Dumnezeu?
Viața e o bucurie!
Ana Maria
