‘Mama, A nu se poate juca cu mine’, a venit Alexandru supărat acasă ieri.
‘De ce iubitule?’
‘Cred că nu îl lasă mama lui. De câte ori merg la el, mama lui îl cheamă în casă, apoi revine și îmi spune că nu mai poate sta. De ce nu se poate juca cu mine? Mie îmi place să mă joc cu el. Și cred că și lui. Ne-am jucat foarte frumos într-o zi în fața casei când nu erau părinții lui acasă’.
‘Of, scumpul meu. Nu e vina ta. Știu că v-ați jucat frumos pentru că v-am văzut. Poate A are doar altă treabă’.
M-a durut sufletul când a venit așa. Alexandru este un băiețel foarte bun și blând. Își caută prieteni băieți de vârsta lui, dar vara aceasta cei cu care se juca des au fost mai mult plecați, iar Maria a fost cu gașca ei de fete. Deși se mai joacă cu ele, nu îi place la fel de mult.
Ii plăcea să stea cu A, fiind cu 2 ani mai mare ca el. Alexandru este mai matur pentru vârsta lui și caută copii de la care să învețe. Ii place să stea de vorbă, să joace fotbal sau să iasă cu bicicleta. Nu este deloc un copil cu jocuri agresive și este blând. Spun asta, pentru că nimeni nu ar avea vreun motiv să nu vrea să se joace cu el.
Din păcate, certurile părinților nu ar trebui aduse și copiilor….
M-am mutat acum 7 ani într-un cartier rezidențial, micuț, cu 100 de case. Acum 7 ani eram chiar 60 doar. Ne știm între noi, ne ajutăm, ne salutăm și e o atmosferă tare faină. Ușor, ușor au venit pe rând și copiii și găștile s-au împărțit pe grupele de vârstă.
Cea mai frumoasă vara a fost prima. Ne cunoscusem vecinii de pe colț și toată vara am petrecut-o împreună. Pe atunci, un sigur vecin avea un băiețel de un an. Toată vara ne-am mutat dintr-o curte în alta, la grătare. Pentru că toți eram proaspăt mutați, nu avea niciunul terasa amenajată, astfel că la fiecare grătar, mutam mesele și scaunele de la unii la alții. Atmosfera era minunată și simțeam că suntem o comunitate frumoasă.
Ușor, lucrurile s-au schimbat din diverse motive (nici unul serios după mine) și gașca s-a împărțit în găsti mai mici, până când unii dintre noi abia ne salutăm.
Ce mi-am dorit însă este ca cei mici să nu simtă animozitățile sau distanțarea.
Când eram mică părinții mei s-au certat cu un vecin care avea copii. Niciodată nu i-a vorbit de rău în fața noastră și nu ne-a interzis să vorbim cu copiii lor. Cred că ne-ar fi fost greu să fie așa.
Copiii nu ar trebui să facă parte din supărările celor mari. Ar trebui lăsați să își găsească singuri prietenii și copiii cu care să se joace. Au dreptul să decidă singuri!
V-am scris acest articol cu rugămintea de a vă lăsa copiii să se joace cu oricine își doresc (atât timp cât se joacă frumos și nu intervin lucruri urâte, agresivități sau bullying). Și da, l-am scris și în speranța că vecina mea îl va citi și poate se va răzgândi. Aș aprecia enorm acest lucru. (Sigur vă întrebați de ce nu vorbesc direct cu ea. Răspunsul este: pentru că refuză orice dialog).
Copiilor mei nu le-am spus niciodată cu cine să se joace sau nu. Nici măcar când Maria a fost agresată verbal de o colegă la grădiniță. E normal să îi învățăm să nu accepte așa ceva, să pună limite și reguli, dar să DECIDĂ EI!
Voi cum ați proceda dacă ați fi certat cu un vecin: v-ați lăsa copilul cu copilul lui sau nu?
Viața e o bucurie!
Ana Maria
