‘Sunt valza’, îl aud pe Achim spunându-si când a dărâmat jocul soră-sii.
Nu, nu i-am spus vreodată că este varză pentru ceva.
Dar!
De câte ori fac o nefăcută îmi spun sub formă de alint că sunt varză.
Anul acesta a venit cu o mulțime de cărți, povești, articole despre importanța cuvintelor în viața noastră și cum ne ‘afectează’ în bine sau nu. (Știați că în Insulele lui Solomon, în sudul Pacificului, niște săteni practică o formă unică de-a doborî copacii? Băștinașii se strâng în jurul lui și îl doboară urlind la el cuvinte urâte. Procesiunea are loc câteva zile până când acesta se usucă singur și abia după îl fac bucăți.) Vă dați seama ce putere au cuvintele pe care le rostim?
Să ne înțelegem, NU am citit nimic nou din ce nu știam încă de acum 15 ani, dar cumva anul acesta au rezonat mai mult cu sufletul meu din mai multe puncte de vedere.
În tot ce am citit nu a inventat nimeni roata, dar, mi-a expus-o prin diferite exemple, în diferite moduri. Poate asta a făcut diferența sau poate vârsta, pardon, experiența 😬, își spune cuvântul. La anul fac 40 de ani și se spune că (dacă ești norocos) ești la jumătatea vieții. Poate toate adunate, au făcut să privesc altfel cuvintele pe care ni le spunem și le spunem. Cine știe? Cert este că am devenit mult mai atentă la ce spun (verbal sau cu gândul).
Azi dimineață, după ce am lăsat copiii mari la școală, am rămas cu Achim să îl duc și pe el la grădiniță.
Pe drum, am uitat să întorc și Achim mi-a spus ‘esti valză, mama. Întoarlce’
Cum sunt într-un moment de schimbare, i-am spus ‘mama e minunată, nu mai e valză’.
Când am ajuns la grădiniță am luat o groapă mai mare și obișnuința (pentru că ea e greu de schimbat) m-a făcut să spun iar că ‘sunt varză’ dar Achim imediat a strigat la mine ‘Minunata, mama. Nu valză, ai uitat?’
Am plecat de la grădiniță gândindu-ma cât de ușor a asimilat schimbarea de cuvinte Achim și cât de greu îmi este mie să le schimb. Cât de minunați sunt copiii și cât de fragilă este mintea lor, atât de ușor influențabilă.
Seara, înainte de somn, copiii mei obișnuiesc să mănânce câte un fruct (deși vreau să schimb acest obicei alimentar, pentru că înțeleg că nu este sănătos, fructele putând fi mâncate doar la 2 ore de masă și doar până în ora 16.00).
Mai tot timpul ai mei aleg între mere și banane (restul fructelor, culmea, le vor doar ziua).
De câte ori îi întreb ce aleg, Achim stă și se gândește și se răzgândește în funcție de ce aleg frații. Îl văd cum ii urmărește să vadă ce spun și dacă ei spun ceva diferit de el, atunci schimbă și el. Câteodată acest lucru îl enervează pe Alexandru care strigă la el ‘sa nu îl mai copieze’.
De fapt aceasta este cea mai mare supărare a fratelui mai mare, că simte că Achim mereu vrea să facă ce face el.
Oricât i-am spus că Achim îl vede ca pe un model (și în cele bune și în cele mai trăsnite idei), NU îi place și gata.
🙄😬De ce v-am povestit toate aceste lucruri?
În Canada de ceva ani, s-a introdus în grădinițe și școli noua ideologie de gen, unde copiii de 3 ani + sunt încurajați să își aleagă ce gen vor să fie și sunt ‘informati’ că nu contează deloc genul cu care ne naștem.
Înțeleg, că noile teorii merg până acolo unde de fapt, bebelușii își pot alege genul mamei chiar din pântecul mamei.
🙄🙄🙄După ce oare? După cum sug degetul de la mâna sau după cum cască? Io numa’ întreb că nu’s mare cercetător.
Da’ mie mama mi-a zis că sexul este dat organele dintre picioare și că hermafrodiții (așa se numeau pe vremea mea) erau cazuri rare. Trăim vremuri în care copiii își pot schimba sexul fără consimțământul părinților (dar țigări îți pot cumpăra după vârsta de 21 de ani!) sau părinți ce sunt dați în judecată de către copiii lor pentru că, ATENȚIE!! nu au cerut permisiunea acestora să îi nască! (Articolul complet îl găsiți aici).
Toate, în ‘evoluata’ Americă.
Ce voiam să vă spun este că nu înțeleg modul în care alegem să spunem că noi le influențăm copiilor alegerile și comportamentele doar în anumite subiecte, când ei de fapt își ‘pot alege singuri’ genul.
😬Oare trebuie să scriem o scrisoare sau un mail pe care să o trimitem în Cer să vedem dacă bebelușul este de acord (în scris, nu așa, oricum..) să vină pe lume, să ne spună ce sex dorește să fie când ajunge și eventual ce orientare, pentru a îi pregăti toate necesare confortului de care are nevoie 🙄🙄🙄?
🤗🤗🤗Voi ce părere aveți? Sigur, undeva, ceva îmi scapă mie și atunci mă gândesc să discutăm ca între mame (curând doar părinte 1) despre cum am putea să evităm să fim date în judecată pentru că nu l-am întrebat pe bebelușul de o lună dacă ne dă voie să îl ștergem la fund?
Mere sau banane?
Viața e o bucurie!
Ana Maria
🎂Acest articol (nu) este un pamflet (e la alegere), deși are urme de umor negru și ironii. Oare?😬
Este doar modul în care cred că mai putem reacționa la ‘noua normalitate’.
