Cum am scăpat de scutec la Achim

De două săptămâni țopăi de fericire pentru că Achim poartă boxeri pe mărimea lui și pentru că scutecele au devenit trecut. Cum de s-a întâmplat minunea?

Am AȘTEPTAT! 😬🙂😬

Achim are 3 ani și 3 luni fix vârsta la care au renunțat singuri și frații săi. Așa cum am procedat cu ei am procedat și cu Achim.

☘️Care sunt avantajele să aștepți?

☝️Copilul nu este stresat și renunță în timpul lui.

☝️Părintele NU este stresat.

☝️Nu există accidente (unul, două sunt normale imediat ce renunță, dar nu există la o lună, două, zece!).

🌿Cum am făcut asta?

Copilul nu poate învăța și să urineze și să aibă scaun la toaletă împreună, astfel că la toți 3 am ales să îi învaț să aibă scaun întâi la oliță și abia după să urineze. (Este și varianta propusă de specialiști și mai ușoară de învățat de către copil).

Pe Maria am luat-o cu mine la baie de două ori pe zi, mă așezam eu pe toaletă, mimam că asta fac, dansam și cântam de fericire după și îi spuneam ce bine se simte burtica mea. Ușor, ușor a cerut și ea. Diferența este că NU am pus-o pe ea și i-am spus să facă, ci i-am arătat ce fac eu. Nu am obligat-o niciodată și nu am făcut potty training (mereu mi-a sunat de parcă am cățel și îl dresez).

La Alexandru a fost cel mai simplu pentru că l-a învățat Maria.

La Achim a durat ceva mai mult pentru că nu i-a plăcut niciodată olița, văzându-i pe cei mari doar pe vasul de toaletă.

👉Ce să NU faceți în plin proces de schimbare:

1. Nu vă strâmbați când copilul face caca în scutec! niciodată! Aveți idee câți copii ajung la psiholog cu copii cu grave probleme de constipație? Când voi vă strâmbați copiii îi transmiteți copilului că ceva groanzic a făcut, se va închide în el și va ajunge să refuze să mai facă. Așa au ajuns mulți copii să facă cu țipete și dureri chiar și la 10 zile!

2. NU îl obligați/pedepsiți dacă nu vrea să stea pe oliță. Credeți-mă că nu va face 18 ani fără să știe să folosească toaleta!

3. Nu îi faceți de rușine! ‘Vai, ce rușine! Ai făcut caca pe tine. Foarte urât. Ce o să zică bunica?’ De câte ori ați auzit sau spus asta? Psihologia inversă NU funcționează la copii, ci îi face să se simtă și mai rușinați și mai cu dorință de a NU face deloc.

4. Nu îi constrângeți. ‘Daca nu faci acum, nu mergi în parc’. La voi la fel merge?

👉Ce sa faceți pentru a îl ajuta:

1. Fiți relaxați când vine vorba de subiect.

2. Felicita-ti-l că a făcut, NU contează unde!! În scutec, pe jos, în cadă, pe covor, oriunde! Important este să facă! Nu vă dați seama cât de important este pentru un copil să nu se rușineze de acest proces. Odată relaxat, va face și unde trebuie.

3. Cântați la final de scaun la oliță sau la toaletă. De la primul copil am avut un cântecel cu rime amuzante (nu mă puneți să vi-l scriu) la care râdeam de mama focului. Maria voia să facă caca doar să cântăm acel cântecel.

4. Defecarea trebuie să fie un moment de amuzament și nu de stres pentru copil!

5. Încurajați-i să meargă ori de câte ori au nevoie. (știu o mamă care mereu îi spunea colului că este momentul nepotrivit ‘iar? Acum plecăm. Acum? Păi avem treabă’. De parcă copilul o făcea special).

6. Aveți răbdare! Răbdare și iar răbdare.

Nu lăsați bunicii să intervină ‘pentru că pe vremea lor copiii stăteau pe oliță de la 6 luni și uite ce bine sunt’.

Sunt afecțiuni care apar mai târziu, cea mai frecventă fiind constipația de care suferă majoritatea oamenilor fără să știe că de aici se trage (o spun specialiștii, nu eu!).

‘Mama mea mi-a pus bebelușul de 8 luni pe oliță. La un an făcea caca doar plângând. Când o întrebam dacă i-a zis ceva, aceasta mi-a negat. Într-o zi am ajuns mai devreme de la serviciu și am prins-o țipând la el ‘nerusinatule. Uite ce mizerie ai făcut.’ Când am intrat în casă, cel mic era ascuns după canapea și făcuse caca. Mie mi-au dat lacrimile. L-am luat în brațe și l-am felicitat și i-am spus că e foarte bine. A fost ultima oară când a stat cu bunica lui. Îmi pare rău că e mama mea, dar a durat 3 luni să își revină copilul meu. Mereu fugea după canapea și se ascundea când făcea caca, apoi lăsa capul în jos. Cu multe încurajări din partea mea și a soțului de a face unde simte, a început să facă și fără să se ascundă. Are 2 ani și jumătate și mă bucur că face. Nu contează unde. Știu că mama a fost bine intenționată, doar că nici după episodul respectiv mama nu a vrut să își schimbe atitudinea. Nu o puteam lăsa singură cu el, iar o perioadă nici nu a mai văzut-o. Așa ne-a spus psiholoaga. Cum o vedea, plângea și spunea ‘nu’. În fine. Ce vreau să îți spun este ca mamele să fie atente la acest aspect și să aibă mereu grijă de copiii lor. Daniela’.

(În ultimii 4 ani am primit nenumărate mesaje de la mame despre cum să își ajute copiii să facă la toaletă. La toate le-am scris același lucru: răbdare și încurajare).

☝️Mersul la toaletă este despre a îi forma copilului un obicei bun și fericit, nu un moment de stres! E despre el, nu despre vreo competiție în care trebuie să scape cât mai curând de scutec.

Iar ziua când copilul vine și îți spune ‘Vreau să fac pipi’, vei fi cel mai fericit! Și vine. Doar să aveți răbdare.

Ce greșeli ați făcut sau ați evitat când a venit vorba de schimbarea scutecului pe chilotel?

Viața e o bucurie!

Ana Maria

Nu vă grăbiți să îi puneți pe oliță 

Cum prezentăm olița copilului

Când schimbăm scutecul pe chilotel

\

Shop

\

Lasă-te inspirată

Descoperă mai multe…

Share This

Share This

Share this post with your friends!

%d blogeri au apreciat: