Cand eram mica mama imi spunea ‘fetita cu NU in brate’. Cu toate ca spuneam NU la orice, faceam ce ma ruga. Fratele meu mijlociu era cu DA dar nu facea nimic din ce il ruga.
Din cate am inteles, sunt exceptii si de astfel de copii dar majoritate spun NU si NU ramane.
<Cand erau ai mei mici, era haos la imbracatul de iesit afara, de imi ieseau peri albi pana cand reuseam sa ii imbrac. Apoi venea ploaia de NU-uri cu intrat in casa.
Nuu la locul de joaca si Nu la statul in scaunul auto, NU la imbracat, NU la dezbracat, NU la baita, NU la felul lor preferat de masa…. o multime de NU-uri.
De ce spun copiii mici NU si NU vreau?
Odata cu varsta de 2 ani incep primele crize de temperament a celor mici. Desi neplacute pentru parinti, acestea fac parte dintr-o etapa normala a dezvoltarii lor.
Momentele de NU apar cand copilul se simte frustrat sau coplesit pentru ca nu este lasat sa faca ce isi doreste.
Trebuie sa stiti ca la varsta de 2 ani creierul micutului nu este suficient de dezvoltat pentru a gestiona multitudinea de emotii puternice care-l coplesesc si nu, nu ii ajuta daca au un vocabular dezvoltat (multi parinti cred ca daca copilul vorbeste, el va transmite mai usor ce simte). La aceasta varsta ei simt diferite lucruri dar nu stiu ce sunt, nu stiu sa le identifice si mai ales NU stiu sa le transmita celor din jur.
Ce simt parintii?
Cand micutul tau caruia pana la aceasta varsta ai putut sa ii identifici nevoile de baza (papa, somn, nevoi fiziologice) face crize, parintele nu stie cum sa reactioneze.
Toti, dar toti parintii simt ca li se ridica parul in cap, daca nu la prima criza (cand multora li se pare amuzanta) sigur la a zecea.
Pe rand fiecare parinte incearca sa elimine din cauze, mai putin cea evidenta: ‘mami sunt nervos si simt nevoia sa tip’.
Cum reactionam?
Daca sunt in locuri publice, rusinea de a fi judecati de cei din jur, acopera calmul si rabdarea pe care am fi avut-o acasa. In public ‘nu ne inteseaza cauza’ ci ‘vrem sa termine si sa nu mai tipe’. Aici tine de fiecare parinte, de cum isi poate regla el sentimentele de rusine, astfel incat ‘sa se lase pe el si nevoile sale’ si sa se concentreze pe cel mic.
Daca mai vine si cineva sa spuna ‘ce copil obraznic/alintat’, munca e de zece ori mai grea.
In primul rand trebuie sa ne asiguram ca in criza lui cel mic nu se loveste sau nu loveste pe cineva sau ceva. Luati in calcul in functie de locatie, sa il scoateti si sa il duceti in alta parte, dar doar daca situatia o cere, altfel riscati o criza si mai mare.
Ce (ne) ajuta?
📌Vorbitul in soapta, calm si bland. Copilul desi tipa si spune NU este foarte atent la cum va reactiona parintele. Daca tu tipi si el o va face mai tare. Daca tu vorbesti incet, acesta va face pauze sa auda ce ii spui.
📌Imbratisarile. Ajuta sa ii spui celui mic exact ce simti. ‘Mama nu se simte bine si ar avea nevoie de o imbratisare’. Copiii reactioneaza mai bine atunci cand vine vorba de a imbratisa pe cel care are nevoie si sunt mai dispusi sa ajute, decat sa ii spui ‘cred ca ai nevoie de o imbratisare. Vrei sa ti-o dau?’, iar reactiile lor vor fi ‘de nuuuu, pentru ca eu sunt nervos,vreau sa tip si crezi ca trece cu imbratisare’.
📌Fie-i complice. Lasa-te la inaltimea lui si spune-i ca si tu ai o zi proasta si ai vrea sa tipi si sa spui NU. Intr-o maniera caraghioasa si jucausa spune NU si ‘fa-te’ ca tipi. Cel mic nu se va mai simti singur si cel mai probabil va incepe sa rada.
📌Ofera-i spatiu. ‘Inteleg ca vrei sa tipi si nu vrei nimic si sunt aici pentru cand vrei sa facem ceva’.
📌Joaca-te. Puteti initia un joc cu cei mici pentru a le distrage atentia de le emotia negativa si o intoarce intr-una pozitiva.
Atentie!
Copilul plange muult mai mult atunci cand i se spune sa taca. Nu ii ajuta nici amenintarile si nici palmele la fund (desi mi-au scris parinti ‘ca tac imediat’, fara sa se gandeasca la efectele de mai tarziu al acestei taceri).
Nu ceda!
Afla in primul rand de ce nu mai vrea un lucru si actioneaza in fucntie de ce ti se transmite.
Daca ati stabilit un lucru, nu renuntati sa il mai faceti pentru ca cel mic tipa si spune NU vrea.
E important sa ii spui ca ii intelegi alegerea sau faptul ca s-a razgandit, dar ca lucrurile vor continua la fel. Spre exemplu: daca ati stabilit sa iesiti afara/parc/magazin/vizita si el nu mai vrea, ii poti explica ca poate ramane in casa dar ca tu vei merge afara pentru ca vrei sa vezi pasarile sau sa mergi in parc sau sa cumperi ce ai nevoie. Timp in care te pregatesti si ii observi reactiile.
In cele mai multe cazuri copiii renunta a mai spune nu si colaboreaza cu parintii.
Nu exista o solutie general valabila care sa functioneze 100% din cazuri. Dar daca ajuta in cele mai multe cazuri, prin rotatie, va puteti declara fericit. Vor fi zile cand doar vor sa tipe si atat. Nu ii ignorati, asta doare cel mai mult. Eu m-am asezat la o distanta mica de ei si am asteptat. Pentru ca si eu sunt om si am diponibiltatea emotionala pentru ei 100%. Cateodata am si plans si asta a fost.
Nici un parinte nu scapa de aceasta ‘frumoasa perioada’ in care copiii il invata pe NU odata cu avalansa de emotii noi. Odata ce cresc invatati-i usor sa isi identifice emotiile prin tot felul de joculete.
La 2 ani Mariei i-am desenat si decupat 3 emotii de baza: zambetul, supararea si tipatul.
I le-am explicat iar si iar si cand era suparata o rugam sa imi arate ce emotie are. In timp am adaugat emotii noi pe care le-am discutat.
Ce e important este sa le explicati ca SUNT NORMALE TOATE EMOTIILE si ii ajuta foartemult sa le spuneti ca si voi le traiti pe toate in functie de zi sau situatie. Si ca e important si mult mai usor sa ii explici celui din fata de ce reactionezi intr-un anume fel.
Maria are acum 6 ani si cand e urlatica mai intai ne spune ‘a venit zana nervoasa sau urlatica la mine si nu stiu ce sa fac cu ea’. Impreuna si stand de vorba alegem si cum o ‘alungam’ de la noi.
Asta nu poti sa o faci cu un copil de 2 ani. Nici macar de 4 ani jumate cum are Alexandru, cu care suntem in etapa invatarii sa isi identifice emotia si sa vorbim despre ea.
Nu asteptati ca cel mic sa faca 7 ani crezand ‘ca abia atunci te poti intelege cu un copil’ sa vorbiti despre emotii.
Educatia unui copil nu da rezultate de azi pe maine. Este un proces lung si anevoios de ambele parti, in care impreuna construiti o relatie bazata pe incredere.
Rabdare, iubire, atentie si multa joaca! De aici porneste cea mai frumoasa relatie parinte-copil!
Multa grija si iubire!
