Zilnic primesc de mai bine de 5 ani cel puțin un mesaj răutăcios. Și asta în zilele bune.
În zilele negre, mi se descarcă toți norii de furie.
Câteodată le fac față bine. Alteori dau și eu înapoi. Sunt om! Nu par?
Mereu m-am întrebat cum o fi să scrii un articol care să placă la toată lumea…
M-am apucat să scriu pe blog în octombrie 2016. Am scris sub anonimat câteva luni până să îmi dau seama dacă e pentru mine acest lucru sau nu. Cred în continuare că dacă vreți să vă apucați de acest lucru, să încercați întâi această varianta. (Cunosc oameni care au lansat bloguri cu mare tam tam și au uitat/renunțat la ele după câteva luni).
Am început să scriu pentru că mi-am dat seama că nu rezonez cu nici un blogger (colegi între timp) 100%. Că aveam opinii diferite și că mă regăseam în prea puține articole. Ajunsesem să mă întreb dacă doar eu gândesc diferit (pe multe subiecte) sau mai erau ca mine. Odată cu blogul am descoperit că erau mulți cei care aveau nevoie să aibă și altfel de opinii decât se promovau atunci și acum. Între timp am descoperit că sunt și alți bloggeri care rezonează cu ce scriu dar ei nu o fac public din n motive (nu sunt populare sau la modă sau de frica colegilor care îi blamează și bârfesc în grupuri mai mari sau mai mici, căci ce să vezi și oamenii care scriu public tot oameni sunt..)
☘️Primul lucru pe care mi-am dorit să NU îl fac când scriu pe orice fel de subiect a fost să judec. Între timp am descoperit că nu există nici un subiect sau mod de a scrie în care cel puțin o persoană să NU se simtă judecată!
☘️Al doilea lucru pe care mi-am dorit să îl transmit a fost optimismul meu incurabil. Motiv pentru care sunt acuzată des că: ‘trăiesc într-o bulă de săpun’ sau ‘ca sigur mint’.
🤔Când eram mică îmi plăcea Păcală, dacă nu ați văzut filmul, vi-l recomand. Au rămas cu mine ultimele secvențe, când Păcală cu soția și copilul merg pe drum cu un măgar. Când pe el, când cărând măgarul, când doar soția pe măgar, când ea pe jos. De fiecare dată, orice variantă alegeau, oamenii se mirau și îi luau la rost. Cam așa cu gura lumii, oricum ai da-o, nu e bine.
Știind acest lucru încă de mică, nu am încercat vreodată să fac cuiva pe plac. Și acum m-a ajutat acest lucru să nu închid blogul la primul comentariu negativ și să nu am nevoie nici de terapie pentru că oamenii spun lucruri urâte.
🌷Nu-s perfectă pentru alții. E suficient că mă cunosc și că mă iubesc, fix așa cum sunt. A te iubi este o artă și sunt oameni care petrec ani în consiliere fără să ajungă să o simtă (că declarativ toți ne iubim). Iar aici, sunt doar norocoasă să fiu crescută de doi părinți care m-au iubit necondiționat, toată viața.
🌿Asta îmi doresc și de la blog, să învățăm să ne iubim pe noi și copiii noștri necondiționat, să nu ne/le cerem să fie perfecți, ci mai degrabă să fim/fie îngăduitori cu noi/ei și cu ceilalți și mai ales să trăim/trăiască după cum simt, fără să facă rău cu dorințele lor.
🌱Cum să scriu un articol care să placă la toată lumea?
Nu știu! Nici nu am sau am avut vreodată această pretenție. Am însă rugămintea de a nu jigni doar pentru că AZI nu rezonăm. Iar dacă nu vă plac, să ne păstrăm buna cuviință pentru a ne putea da ziua bună dacă într-o zi ne vom cunoaște (căci lumea este mică, mică). Și cine știe, poate vă apucați de scris pe un blog, să vedeți cât de ‘ușor’ este.
🙏Vreau să vă mai spun că dacă v-ați simțit judecate vreodată de orice cuvânt scris de mine, îmi pare rău. Nu a fost și nu va fi vreodată această intenție.
Dacă v-a ajutat vreodată un cuvânt citit aici, nu pot decât să mă bucur și să vă rog să îmi spuneți și mie.
Iar dacă simțiți că puteți aduce valoare oamenilor de lângă voi, faceți ceva în acest sens, nu doar criticați. Critica nu aduce niciodată, nimic bun!
Viața e o bucurie!
Ana Maria
