Dacă mănâncă copilul în vecini înseamnă că e sărac?

de | iun. 22, 2022 | Viata cu copii

Cea mai bună tocăniță de cartofi am mâncat-o în copilărie, pe la 7 ani, în vizită la vecinii mei. Habar nu am dacă chiar a fost așa bună dar mereu îmi aduc aminte cu drag de ea. Poate pentru că mama nu a făcut niciodată când eram mică sau poate pentru că nu am mâncat eu până atunci, dar vă spun cu mâna pe inima că a fost cea mai bună tocăniță de cartofi din lume.
Am copilărit pe o stradă micuță cu câțiva copii, printre care două gemene care mi-au fost cele mai bune prietene și cu care am atât de multe amintiri frumoase.
Ei bine la gemenele mele, M. și C. am mâncat tocănița de o țin minte și azi. Cu ele am împărțit multe mic dejunuri, prânzuri sau cine, când la ele când la mine.
Nu ne-am pus niciodată porblema că mâncăm în vecini, pentru că nu avem ce mânca acasă. Și nu, nu m-am simțit ‘săracă’ vreodată mâncând la un vecin, ci bogată să am prieteni cu care să împart o bucată de pâine.
Zilele trecute citeam un articol despre români stabiliți în Suedia surprinși de anumite obiceiuri locale (care încă mai sunt prezente, deși mai rar)
„Îmi aduc aminte o vizită în care am fost, la prietenul meu suedez. În timp ce ne jucam în camera lui, mama lui a țipat că cina este gata. Și fiți atenți. El mi-a spus să AȘTEPT în camera lui cât timp se duce să mănânce. A fost o nebunie totală”, a notat utilizatorul care, fără să vrea, a declanșat discuția virală și hashtag-ul #Swedengate. (sursa: HotNews.ro)
Se pare că pe vremuri copiii care mâncau în vecini erau considerați săraci și atunci erau ori trimiși acasă, ori puși să aștepte în altă cameră.
Mie îmi sună în cap expresia ‘cate bordeie, atâtea obiceie’. Pe mine m-a amuzat știrea. Până la urmă fiecare popor are propriile obiceiuri și atât timp cât și unii și alții sunt de acord cu ele și le susțin, nu le văd ca fiind greșite. Dar m-a dus cu gândul la mesele cu vecinii din copilăria mea.
Zilele trecute ne pregăteam de cină și fix când să așez copiii la masă la ușă a bătut un băiețel ce îl căuta pe Alexandru. I-am spus că urmează să ne așezăm la masă și că e invitat și el dacă dorește și că apoi se pot juca. M-a întrebat meniul (asta m-a amuzat teribil) și a spus că îi place și lui supa de găină, așa că a luat loc. Nu s-au așezat bine copiii că a venit și o fetiță să o caute pe Maria și istoria s-a repetat. Astfel, am avut 5 copii la masă care au înfulecat de mamă, mamă.
IMG 20220622 185010 661 1

Cinci copii la masă 

Bineînțeles că am sunat părinții să le spun că mănâncă la noi și mama fetiței a fost surprinsă când i-am spus că a mâncat supa (nefiind obișnuită fetița să o pape la cină).
De fiecare dată când le ofer ceva copiilor (din vecini sau prieteni) întotdeauna întreb părinții. Mi se pare o chestie normală și firească.
Și da, copiii mănâncă mult mai bine când sunt mai mulți. Era și pe vremea mea și nu s-a schimbat nimic nici acum.
IMG 20220622 185522 095 1

Se mănâncă fructe

IMG 20220622 185323 409 1

…sau înghețată 

Ce amintiri aveți din copilărie și care era cel mai bun fel de mâncare din vecini? V-ați simțit vreodată săraci mâncând la vecini?
Viața e o bucurie!
Ana Maria

Dacă vreți să îmi urmăriți aventurile în video și poze, vă invit și pe contul de Instagram Zanana Oficial sau pe TikTok pe ZananaOficial.

Dacă vreți să îmi urmăriți podcasturile/interviurile/rețetele video va invit pe canalul de Youtube Zanana sau pe Spotify ascultand @Povestea de seara sau @Fii bine cu tine.

Dacă vă place ce scriu, un Like și/sau un comentariu la articol este binevenit și apreciat 🙏.

roz picioare@05x
zanana
viata e o bucurie

Ținute realizate de idyllicstore.com

Foto surprinse de Alina Dobrovolschi

Ultimele articole