‘Țipi ca un animal! Nu te poți controla? De ce trebuie mereu să te porți așa? Chiar nu îți e rușine? O dată, doar o dată vreau să ieșim fără să faci ca toate animalele, nesimțitule!’. Zdrang o palmă peste față.
Mă îndreptam spre scările rulante din mall Plaza, ieri după-masa când am auzit această discuție între o mamă și fiul ei de 3 ani (nu cred să fi avut mai mult).
Deja coboram scările când am auzit palma lipită de obrazul lui. Îmi venea să întorc și să urc scările spre el.
Mama era furioasă, iar lângă ea impingea și un landou, pesemne că născuse recent.
M-am uitat lung și aș fi vrut să o ajut cumva.
În parcare m-am întrebat de ce nu am avut curaj să merg să o ajut, să îi dau o pauză, un răgaz.
Nu știu dacă eu aș fi avut încredere într-un străin, mai ales în vremurile pe care le trăim, dar puteam încerca.
Știu sigur că mama era obosită, epuizată și supărată.
Știu pentru că și eu am fost multe zile și luni așa.
Sigur a avut sute de nopți nedormite, zile fără sfârșit și mingea într-o mie de părți.
Sigur cel mic trece printr-o perioadă grea cu venirea celui mic, când nu știe dacă mama îl mai iubește și are timp și de el.
Sigur zilele nu sunt ușoare pentru nici unul dintre ei.
Și mai știu că nu ne merităm copiii câteodată. Nu merită să se ne pierdem cu firea, să țipăm la ei sau să primească palmele noastre furioase.
Știu că oricât de sfârșite am fi, noi suntem adulții și ei copiii.
De la noi învață să își controleze emoțiile.
De la noi învață iubirea sau furia.
În loc să țipi la copil, deschide brațele!
Nu e vina lui pentru zilele noastre mai puțin bune.
Ei sunt doar iubire și doar asta ar trebui să primească de la noi.
Prima reacție a fost să mă gândesc că doar copilul avea nevoie de ajutor și abia uitându-mă mai bine la ea, mi-am dat seama că și ea striga după ajutor.
Îmi pare rău că nu m-am dus la ea și mă tot gândesc de ieri la cum poate as fi ajutat-o cu o vorba bună să își schimbe atitudinea față de copil.
Punem atât de multă presiune pe noi, pe tot ce facem, pe ce zic cei din jur când copilul face un tantrum, încât ne este greu să ne concentrăm doar pe conectarea cu el.
Mămici dragi, știu cât e de greu și știu cum e să îți vină să îți iei câmpii când copilul urlă, dar sunt etape prin care trec și cu multă blândețe și răbdare, puteți trece împreună prin toate.
Cereți ajutor când nu mai puteți sau dați-va câte o pauză dacă nu aveți ajutor.
Îmbrățișați copilul când țipă și țipați împreună pentru a lăsa furia să plece. Apoi râdeți când a plecat și jucăti-vă mult.
Ei sunt tot ce contează!
Când vedeți o mamă ca în situația ei, să aveți mai mult curaj ca mine!
Viața e o bucurie!
Ana Maria
