E ora 1:00 si casa e imbracata in liniste. Doar greierii de afara se mai aud in surdina si cate o masina cu dor de duca. Simt nevoia sa las randurile astea scrise aici inainte de a ma culca. A fost inca o seara furtunoasa la noi in casa…
E adevarat ce se spune despre inimile mamelor care se tot maresc si se umplu cu tot mai multa iubire odata cu fiecare copil adus pe lume. Iubirea unei mame chiar se inmulteste. Timpul ei nu. Si asta pe mine ma doare foarte tare pentru ca sunt putine zilele in care sunt multumita de cat timp am petrecut in fiecare din rolurile mele si de rezultatele de la sfarsitul zilei.
Dinotdeauna am stiut ca voi avea doi copii, un baiat si o fata. Ce nu mi-am imaginat, desi noi suntem trei frati, este cat de greu va fi sa le tinem pe toate intr-un echilibru cat de cat, sa ne ocupam de fiecare copil in parte, sa avem timp special cu ei, sa ne mentinem casa la un nivel decent de ordine si de curatenie, sa ne ingrijim si de proiectele personale si profesionale.
Avem doi copii minunati pe care ii iubim cum ne pricepem mai bine si incercam sa le raspundem nevoilor fiercaruia. Deseori insa ma trezesc ca fac greseli, in special cu Alex – pentru ca ”el e mare si intelege”:
- ii spun ca nu pot veni atunci cand ma cheama sa imi arate ceva, desi farfuriile din chiuveta tot acolo le-as gasi si daca as lua o pauza;
- refuz sa joc un anumit joc (de exemplu Monopoly clasic) nu doar pentru ca nu am avea timp sa il jucam, ci pentru ca nu am chef
- il rog sa mai astepte pana la masa ca sa pot pregati mai intai mancarea Sarei
- ii spun Nu cand as putea sa ii spun Da
- il iau uneori la rost cand o sacaie pe Sara fara sa inteleg contextul
Sunt zile si zile. Uneori reusesc sa raman zen de cand ma trezesc si pana ma culc, pe cand alteori o dau in bara si vad asta in comportamentul lui imediat.
Pentru mine, cea mai are provocare este (in continuare) sa imi impart frateste timpul intre ei, sa fiu acolo 100% cu Sara si apoi sa fiu acolo 100% cu Alex.
In seara asta m-am cuibarit langa el in pat, l-am mangaiat, i-am spus ca e un copil bun, ca noi il iubim si ca orice ar avea de spus eu sunt aici sa il ascult. Apoi a adormit linistit. Numai eu ma duc la somn cu inima grea ca azi a fost una din zilele dificile in care am gresit. Maine va fi mai bine.
Pe Cristina o puteti citi AICI