Mi se închid ochii, mă dor și mi-aș dori doar azi să trăiesc într-un desen animat să îmi pot lipi genele cu bandă adezivă cum vad că rezolvă Tom (din Tom și Jerry) problema. La mine oare nu funcționează?
Îmi tremură carnea pe mine de oboseală, asta pe lângă gâtul care mă ustură și strănuturile care nu se opresc de dimineață.
Îmi vine să adorm cu mâna în palmă și visez la un pat liber doar pentru mine.
Cel mai greu ca mamă îmi este când toți trei copiii sunt bolnavi, iar eu sunt la fel ca ei. Dar mamele nu au voie să se simtă rău. Mamele nu au voie să spună că le doare, mai ales când nu au cui.
Siropuri dimineață, prânz și seară, aerosoli și picături. Pe ale mele le mai uit. Pe ale lor nu pot.
Mama mea nu este cu noi de o lună și jumătate, iar Alex lucrează mult și ajunge seara târziu, iar eu fac ce pot.
Maria face teatru de păpuși pentru ca Achim să își țină masca de aerosoli
Ea nu are probeme
Și nici Alexandru
Până să fiu mamă nu am știut ce este oboseala, doar credeam că știu.
După ce am născut prima oară, am făcut cunoștință cu ea și de atunci nu a mai plecat. E ca și cum i-a ‘plăcut’ cu mine și a zis că nu ‘își mai mută cuibul’. De fapt, câte o soră de-a oboselii e la fiecare mamă-n casă!
Pfiu și câte surori mai are!!
Frânturi de somn, ochi împăienjeniți, nopți de legănat, haine mirosind a lăptic delicios, copii agitați, pe toate le trăim în primele săptămâni, luni sau chiar ani, din viața celor mici.
Azi noapte Achim s-a trezit plângând, strigând ‘mama’ atât de frumos încât îmi venea să îl lipesc de mine. Ceea ce într-un final am și făcut. Achim doarme în camera lui în patul lui, de un an, dar noaptea trecută a dormit lipit de pieptul meu, ca un bebeluș. Eu mă simțeam rău dar nu conta pentru că lui îi era mai rău și avea nevoie de mine. Maria și Alexandru au dormit bine (în camera lor) deși și ei sunt răgușiți. La noapte presimt că iar dorm cu dovlecelul meu micuț, adulmecându-l tot în somn.
Sunt obosita. Și ce dacă? Știți vreo mamă cu copii mici, odihnită? Doar e în fișa postului: mamă=obosită.
Mâine va fi mai bine. Și dacă nu va fi, măcar pot visa.
Obosite? Cât de tare?
Viața e o bucurie!
Ana Maria
