‘Sunt Bianca și sunt mamă de copil cu autism.
Mihnea are 6 ani și curând va merge la școală. Are un autism diagnosticat la 2 ani și de atunci umblăm doar prin terapii de tot felul.
Nu știu cine este mai obosit, el sau eu. Tot programul meu și toată viața mea se învârte în jurul lui. Nu mă plâng dar doar mamele care trec prin asta, înțeleg cât este de greu.
Soțul a divorțat de mine acum 2 ani. Nu îl învinovățesc. Mă pierdusem pe mine și oricâte eforturi ar fi făcut, viața noastră de cuplu nu ar mai fi fost niciodată la fel. E un tată bun pentru Mihnea și plătește 80% din terapiile lui. Se văd și au o relație frumoasă. Cu mine nu mai mergea. Dar nu despre asta voiam să îți scriu.
Mihnea este un copil tare bun, foarte empatic și vesel.
Are un autism relativ ușor și treptat au început și rezultatele să apară. Deși este un copil bun, îi e greu să socializeze cu cei din jur. Nu pentru că nu ar vrea el, ci pentru că cei din jur nu sunt pregătiți pentru el.
Știați că în România sunt peste 45000 de copii cu autism pentru care statul nu face mare lucru și pe care oamenii îi evită?
La grădiniță a fost fizic cât a fost posibil. În total am fost în 4 grădinițe, dintre care una pentru copii speciali. Viața unui copil cu autism nu este ușoara deloc la noi în țară. Încă nu suntem pregătiți pentru cei diferiți de noi. Și aici nu mă refer la copii, pentru că cei mai mulți sunt foarte înțelegători și deschiși, mă refer la cei de vârstă mică. Mă refer la părinți, bunici, câteodată și directori și educatori de grădinițe sau școli.
Să caut o școală pentru copilul meu a fost mai mult decât o provocare.
Am fost și la stat și la privat. Sigur nu știați că la privat nu primesc mai mult de 2 copii pe clasă cu autism. Mi-au spus că nu fac față, chiar dacă copilul vine cu shadow.
La stat, am văzut atâția ochi dați peste cap, că îmi era rușine și să deschid gura. Dar ce nu face o mamă pentru copilul ei?
Dacă aș putea, as pleca din țară. În țările educate, oamenii nu se poartă diferit cu cei cu autism, iar statul le oferă suport în tot sistemul educațional dar și după.
Copiii se joacă unii cu alții iar pentru adulți, astfel de copii nu sunt cu nimic diferiți de ai lor.
Mă simt singură într-o lume de mame pentru care singura grijă este când să le scoată scutecul copiilor. Aș fi vrut să am aceeași grijă ca ele, dar grija mea este de cum va face față copilul meu la toate, atunci când eu nu voi mai fi.
Nu vreau ca al meu copil să se simtă la fel de singur deși nu știu cum să le vorbesc celor din jur și să le spun că este un copil ca toți copiii.
Te citesc multe mame și sper ca mesajul meu să ajungă la ele și când vor mai vedea un copil special să le rog să se poarte normal cu el și la fel să își învețe și copiii.
Mulțumesc!
Bianca, mamă de Mihnea special’
Nu am cuvinte. Am doar lacrimi și speranță că vom reuși să îmbrățișăm orice mamă, mai ales pe acea care are cea mai mare nevoie!
Viața e (ar trebuie să fie) o bucurie!
Ana Maria
