Nu mai pot cu țăranii urbani!!

Nu știu cum altfel să le mai spun. Un țăran urban este aceea persoană care nu ține cont de reguli, bun simț și căruia îi lipsește orice urmă de educație.

Nu mai pot să văd oameni care aruncă mucuri de țigară, ambalaje, resturi de mâncare sau coji de mere….toate pe geamul de la mașină!!

Săptămâna trecută în drum spre grădiniță m-am trezit cu coji de mere pe parbriz de la țăranul din fața mea. Am rămas fără cuvinte. Am crezut că nu văd bine…

Nu mai vorbesc de parcuri, păduri sau lacuri. Îmi e jenă că sunt româncă când ajung în cele mai frumoase locuri din Europa, toate pline cu gunoaie.

Picătură care a umplut paharul a fost azi dimineață. Ne îndreptam spre petrecerea unui coleg de grădiniță a Mariei când ne-am oprit să luam pungi de cadou de la benzinărie. Când am ajuns la coadă o doamnă tocmai comanda ceva. M-am așezat în spatele ei, dar nu lipită de ea cum fac majoritatea oamenilor. Urăsc când lumea îmi invadează spațiul personal și se urcă în spinarea mea de parcă îmi suflă în ureche. Așa că mereu păstrez o distanță de o mână între mine și persoana din față. Aveam 2 pungi de cadou în mână și 2 sticle de apă, plus bani. Specific că puteai observa ușor că stau la coadă. Când vine ‘o ceafă lata’ cu 5 lanțuri la gât și se ‘strecoara’ între mine și tipa din fața, se întoarce către mine, își pune mâna la cap și așteaptă să vadă dacă zic ceva…. Am crezut că așa ceva nu se poate. M-am dat un pas în spate și am așteptat. 2 minute mai târziu m-a chemat un alt casier la altă casă. Mă uitam spre ‘domn’ și nu îmi venea să cred cum stătea și se uita lung să vadă dacă zic ceva chiar dacă am plecat.

Cum este posibil să existe astfel de oameni? Cum este posibil să nu mai existe pic de bun simț. Unde ajungem? Îmi vine să fug mâncănd pământul când văd astfel de specimene.

Ce-ați fi făcut în locul meu?

Multă grijă și iubire!

\

Shop

\

Lasă-te inspirată

Descoperă mai multe…

Share This

Share This

Share this post with your friends!