Cand m-a invitat Ana să scriu, am zambit şi fără să mă gandesc, am acceptat. Ana, e un om atat de cald şi frumos încat mi-am spus că sunt o norocoasa ca mi-a facut o asemenea invitație. De la Ana învăț zilnic să fiu mai bună. E un exemplu de om. De frumos şi o mamă minunată! Ana, mă îndeamnă mereu să scriu şi ii mulțumesc pentru asta.
Pană să mă gandesc bine, au trecut cateva zile cat să conştientizez că nu e simplu. Nu e simplu să-mi amintesc ziua care ar fi trebuit să fie a bucurie, a îmbrățişat lacrima. De neputință.
Nu e simplu să-mi amintesc ziua în care nu am putut să scriu despre ea nici la mine pe blog, şi cred că nici acum nu voi putea să o descriu real. Asta ar însemna ca cineva să-mi poată descrie sufletul, şi uneori nici eu nu pot face asta. Şi poate că nu o voi putea desena niciodată, real…pentru ca uneori urmele lasate de creion zgarie profund şi lasă semne pe viață.
Ervin, e copilul mult dorit şi mai mult decat am îndrăznit să visez. Are ochii mari si albaştrii. E un copil cu o privire caldă. E irascibil doar când îi este foame şi somn. Are zile cand acceptă pe aproape oricine, şi zile cand nu-l acceptă nici pe tati lui. E mămos. Poate pentru că patruzeci de săptămani i-am vorbit atât de mult, i-am povestit atât de multe despre mine, despre ce va fi şi ce îmi imaginam.
M-am bucurat de Ervin de cand a venit pe lume, pentru că în timpul sarcinii, am trăit momente de reala durere. Starea de vomă însă care a persistat 38 de saptămani, asociată cu grețuri timp de patru luni. Perfuzii la doua zile, timp de cinci luni. Durere de cap, de spate, şi insomii pana la patruzeci de săptămani.
Insă toate acestea, n-au fost ca în ziua în care am simțit că se rupe cerul în două. Că mi se topesc picioarele şi că îmi smulge cineva sufletul.
Aveam paisprezece saptamani cand primul medic mi-a spus:”Nu sunt sigur că este bine”
Era bine. Insa am avut nenorocul să descopăr şi medici incompenenți. Medici care deşi le umplii buzunarele, nu eşti bagat în seama decat atat cat doreşte. Cinci minute. Insă am cunoscut şi medici competenți. Slavă cerului avem suficienți. Aşa am ajuns la medicul cu, care am nascut. Singura, printre străini( cum zice mama) insa la adăpost ca, copilul meu va fi bine.
O zi în care a plâns cerul odată cu mine, cu el, de când sunt mamică, a fost în ziua nunții mele, nu am fost femeie, am fost mamă.
Când a început să plângă, şi nu s-a oprit patruzeci de minute, a fost cea mai grea zi din viață mea de mămică. Când m-am cununat cu el în brațe şi îmi doream să-mi strang şi soțul de mană, şi nu puteam.
Însă n-am plâns că oamenii veneau şi nu-i puteam întampina zâmbind, cum era normal. Nu am plâns nici pentru ca ceru’ a plâns odată cu el, am plâns de neputință. Am plâns pentru că aş fi dat orice ca el să nu plângă cu spasme. Am plâns de teamă să nu rămană cu vreo traumă. Am plâns ca mamă. Pentru că puiul meu mă voia doar pe mine, dar eu aveam impresia că nu-i sunt suficient. Am plâns când îl vedeam cum efectiv işi clătina capul şi ochii îi erau roşii de la atâtea lacrimi.
Am plâns cu durere cat n-am plans în douăzeci şi şapte de ani. Pentru că o mamă ar da orice ca puiul ei să fie bine. Mereu.
Copiii vin pe lume pentru a ne face mai buni, mai frumoşi.
Iar iubirea față de copii, nu e nici despre „infinit” nici macar acest cuvant nu poate descrie iubirea ce o simte un părinte pentru copilul lui.
Copiii vin pe lume pentru a ne bucura sufletul. Fară ei, eu consider că am fi goi…prezența lor în viață noastră, ne face sa prețuim viață. Să mulțumim. Şi să ne dorim sa trăim. Mai mult. Mai frumos. Mai sincer.
Iubirea mea pentru copilul meu e de neprețuit, de nedescris, fară margini şi hotare. Iubirea mea pentru el n-ar putea-o descrie toate cuvintele din lume, ori cele mai frumoase.
Fiecare bătaie a inimii mele e despre el.
Fiecare gand e despre el.
Fiecare rugăciune e înainte de orice, despre el.
Pentru a descrie mot-a mot dragostea mea pentru el ar trebui să descriu fiecare bătaie a inimii mele. Nici măcar o viață, viață mea, nu-mi va ajunge pentru a-i demonstra cat însemnă pentru mine. Ştiu doar că întreaga mea viață poarta numele lui. Că inima mea e toată despre el.
De aceea, nopțile nedormite, ori durerile mele, le voi uita, insă nu voi uita durerile lui. Și le voi simți cum îmi smulg efectiv sufletul.
Cu drag, o mamă ce-şi iubește copilul mai presus de orice.
Iuliana Surdoiu
Pe Iuliana am întâlnit-o datorită blougului și îi mulțumesc că mă citeste. Și eu îmi doresc să citesc acest suflet cald și frumos cât mai des pe blogul ei SuiuIuliana.