Toți avem nevoie de una o lecție de credință din când în când. Știu sigur că și eu aveam nevoie de una.
Furia și neputința ne orbește de multe ori. Așa m-am simțit în ultimele zile, umblând ca o oaie de colo colo și vrând să îmi vindec copilul doar ținându-l în brațe. Cum nu a ‘funcționat’, am simțit disperare și ieri o furie enormă pe tot și pe toate.
A fost o zi da, și de furie la adresa lui Dumnezeu. La nivel de inimă nu poți controla mereu ce simțim și ieri asta am simțit. Pentru mine Dumnezeu e iubire și mereu știu că El știe de ce ne dă încercările, dar am simțit că e prea mult. Și spun asta cu rușine față de super mamele care au copii speciali sau copii cu diverse afecțiuni și care ani de zile au de ‘purtat furia’ cu ele.
Aseară m-am pus în pat și butonând telefonul printre mesaje am primit acesta de la o mămică:
‘Draga mea…
Deși nu ne cunoaștem.
Am un sentiment foarte puternic când te „citesc” ❤️
Mai ales în ultima vreme… Când singurul care m-a tratat, înțeles, vindecat a fost Dumnezeu și Maica Domnului 🙏
Voiam să îți zic ceva de fetița ta… Minunea…
Eu zic că nu are nimic.
Și de obicei cam am instinct bun:)
Problema e la noi.
Eu zic să te aduni, să revezi „filmul” când a debutat la ea și… Crede 🙏🙏🙏 cu toată fiinta ta
Crede. Doar crede. Cu toată ființa ta!
Eu am un copil pe care îl credeau medicii ca fiind ‘imposibil’ și totuși are 5 ani.
Atât de mult am crezut că îl voi naște.
Restul toți erau panicați… Doar eu eram „drogata” de credință. Nu știu de unde am avut acea doză.
Și ce crezi? Am reușit? Când vocile toate și analizele ziceau nu?
Sufeream de o boala rară și Dumnezeu a făcut o minune. Pentru că eu am crezut!
Sta știi că de ieri nu mai ești singura… Cel puțin și eu ma rog pentru tine. Suntem două.’
Citindu-i mesajul, încet au început să îmi cadă lacrimile și am plâns așa aproape o oră.
Plâns de durere. Plâns de epuizare. Plâns de neputința mea. Plâns de necredința mea.
Zilele acestea simt că ați avut voi mai multă credință pentru mine și asta m-a ajutat și mă ajută enorm.
Da, câteodată ne supărăm pe El. E normal. Suntem oameni. Nu suntem sfinți.
Eu sper doar, ca atunci când avem astfel de momente să avem oameni faini lângă noi care să ne dea curajul și credința de care avem nevoie.
Față de ieri Maria nu s-a schimbat și nici starea ei.
Dar față de ieri, eu cred un pic mai mult și cred că va fi bine. Nu știu cum, nu știu prin ce minune, dar va fi.
Vă mulțumesc pentru toate mesajele voastre minunate. Nu apuc să răspund la toate, dar sunt tare fericită de mămici așa faine și minunate. 🙏🙏🙏
Ați primit și voi vreo lecție de credință?
Viața e o bucurie!
Ana Maria
