Prima oară despărțită de frații ei

octombrie 24, 2021

iconita

Ana Maria Ivan

P 20211024 093536 01 1
Pe la 6,7 ani am realizat în copilărie că deși îmi adoram fratele mijlociu, aveam nevoie să fiu și singură fără el. (Cel mic abia venise pe lume). Așa că atunci când voiam să fiu singură plecam la bunica (paternă, căci ea m-a crescut) sau îmi ‘păcăleam’ fratele să plece el pentru a rămâne singură cu părinții. Ce îmi mai plăcea să fiu singura cocoloșită în casă!
Mi-am crescut copiii să fie tot timpul împreună și niciodată nu i-am despărțit…. Până ieri.
Maria are o relație specială cu mama. Maria este nepoata care a făcut-o bunică pe mama pentru prima oară și cea care a petrecut cel mai mult timp cu ea. Pe lângă afectațiunea pe care și-o poartă una alteia au și o mare pasiune în comun: pictura. Mama pictează de peste 25 de ani, picturi pe lemne, sticlă, pânză și recondiționează picturile din biserici.
Camera ei din casa fratelui din Neamț este fascinantă pentru Maria, fiind plină de tot felul de pensule, vopseluri și picturi.
P 20211024 094254 01

Dimineață, deja s-au apucat

P 20211024 094502 01

P 20211024 095827 01

Urmând o vacanță mai lungă de la școală și știind că mama se întoarce la Neamț, Maria a decis să rămână cu ea două săptămâni. ‘Dar singură! Să o am pe Bubu doar pentru mine’.
Două săptămâni!!
Nu știu cum va fi pentru frații ei să nu o aibă atât de mult timp. Mă întreb cum va rezista Maria fără ei și fără mine.
Eu? Va fi prima experiență în care puii mei vor fi împărțiți și inima nu-mi va fi completă până când ea nu se va reîntoarce acasă. Până atunci voi trăi experiența doar de mamă de băieți.
De noi a mai stat departe, când eu și tatăl ei am plecat în vacanțe de cuplu, dar de frații ei nu a stat departe nici o zi. Până acum.
P 20211024 093536 01 1

Am dormit îmbrățișate

De ce nu au venit și frații?
Pentru că a vrut-o pe Bubu pentru ea și pentru că Alexandru fiind mai mare a decis că el vrea acasă cu părinții. Achim e prea mic să decidă momentan.
Eu aș fi vrut să vin cu toți pentru două săptămâni, dar soțul nu rezista atât fără noi. Doar pentru o săptămână mi se părea greu drumul dus întors.
Așa că după ce am analizat toate variantele, am ținut cont de dorința copiilor și mai puțin de ce am fi vrut noi, cei mari.
IMG 20211024 WA0003 01

Au călătorit și păsările cu noi ieri

Ieri am venit toate trei în Neamț. Drumul a fost tare frumos și parcă nu ne-a ajuns timpul să vorbim.
Azi eu mă întorc singură și drumul va fi lung.
Prima oară despărțită de frații ei ❤️
Viața e o bucurie!
Ana Maria
\

Shop

\

Lasă-te inspirată

Descoperă mai multe…

Share This

Share This

Share this post with your friends!