Țin minte de parcă a fost ieri prima mea zi de școală. O țineam strâns de mână pe mama pășind în curtea școlii și mă deranjau teribil cele două codițe din păr făcute de ea. 😂😬😂
Ce îmi aduc aminte cu drag este de domnișoara învățătoare (avea 18 ani și eram prima ei clasă), careul care mi s-a părut interminabil (de atunci nu mi-a plăcut să stau în rând ☺️), banca de lângă geam în care m-am așezat (a doua) și colegii, la fel de temători ca mine.
Pălărie în loc de codițe
Azi, a fost prima ei zi de școală. Am întrebat-o dacă vrea codițe (a spus nu), și-a ales singură rochia (din cele 4 propuse de mine), pălăria (cerința de la școală) și am pornit.
Alex a plecat să îl ducă pe Alexandru la grădiniță, eu am plecat direct cu Maria. Achim a rămas cu Bubu (pentru că îi trebuie avizul epidemiologic de reintrare în colectivitate).
În fața școlii s-a întâlnit cu multă bucurie cu o colegă de grădiniță, care însă va fi în altă clasă.
Maria merge la o școală privată, despre care am scris AICI, astfel că are propriile reguli (pe lângă cele legale). Pentru a veni la școală toți copiii au trebuit să prezinte un PCR negativ (noi l-am făcut sâmbătă dimineața).
Pentru a putea participa și părinții în siguranță, școala a împărțit deschiderea pe mai multe ore, fiecare an, venind la altă oră, clasele pregătitoare fiind primele la 08.30.
Facem parte din categoria norocoșilor care au putut participa cu copiii
În bancă
Maria face parte dintr-o clasă cu doar 12 elevi (6 fete și 6 băieți) și are două învățătoare.
După deschiderea din curte am fost invitați să vedem clasa și să putem pune întrebări libere învățătorilor.
Toți copiii au fost foarte simpatici și deși în primele momente au fost stingheri, după câteva minute de petrecut în băncile lor, s-au relaxat, răspunzănd amuzant. Ne-au fost prezentate toate lucrurile frumoase pe care copiii le vor face și am luat acasă, uniformele cu care vor reveni de a doua zi.
Am petrecut cu totul o oră întreagă, suficient cât să îmi dau seama că va fi fericită și bine aici.
Maria a plecat și ea bucuroasă, fiind nerăbdătoare să revină mâine.
Sunt ușurată și fericită pentru că este un loc tare bun pentru copii. Sunt tristă și furioasă pentru că sunt puține astfel de locuri și mai puține la stat.
Sunt furioasă pentru toți părinții care și-au văzut copiii azi prin gard.
Sunt furioasă pentru toți copiii care azi s-au simțit abandonați.
Sunt furioasă pentru că nu se poate decât la unii, deși ușor s-ar fi putut peste tot.
Da, suntem în pandemie dar și în război copiii mergeau bucuroși la școală. De ce? Datorită profesorilor!
Învățătoarea Ana povestind despre responsabilitățile copiilor
Mă uitam la toate lucrurile gândite pentru copii, pentru ca ei să aibă un început bun și pe care ORICE școală îl poate aplica:
☀️Cercul de dimineață, toți copiii trebuie să fie prezenți cu jumătate de oră înainte de a începe cursurile pentru a povesti între ei dar și cu învățătoarele
Copacul aprecierii
☀️’Copacul aprecierii’ desenat pe un perete (fiecare copil are câte un săculeț, unde colegii îi pot lăsa mesaje sau desene de apreciere)
☀️Regulile clasei (bine stabilite de către învățători și pe care toata lumea le respectă)
☀️ Împărțirea responsabilităților (pe rând pentru fiecare copil). Cine se ocupă de tablă, cine e ajutor de învățător, cine are grijă de prezența la ore și multe altele
Învățătoare Rodica explicând ce este fiecare copil în parte pentru ei. Lista NU ar trebui să lipsească din nici o clasă!
☀️Semne ale emoțiilor (sunt 3 fețe diferite desenate pentru identificarea emoțiilor fiecărui copil dimineața, o metodă care ajută enorm copilul să se simtă iubit și apreciat și învățătorul să știe cum să reacționeze la stările lor).
Și multe altele …
Fiecare copil a primit o pălărie pe care și-a scris câteva calități, apoi în fața colegilor a spus una care să îl reprezinte cel mai bine. Maria a ales ‘Blândă’
Da, este mult mai greu de implementat când sunt 30 de copii într-o clasă, față de 12 sau 18 cum sunt la privat. Dar! Dacă vrei poți!
Internetul profesorilor pentru binele copiilor a scăzut. Și pe vremea mea erau profesori care nu înțeleg ce căutau la catedră, dar numărul celor care își fac meseria cu pasiune a scăzut și mai mult.
Vă scriu toate astea NU ca să îi laud, deși mi se par groazavi, ci pentru a inspira părinții și profesorii care ajuns să citească aceste rânduri.
Comunicarea și relația bună părinte-profesor este singura care poate ajuta copilul să evolueze. NU suntem în competiție unii cu ceilalți, ci fiecare are rolul său bine definit în viața lor. Doar împreună le putem da aripile de care au nevoie să zboare cât mai sus!
Mândrii de ea ❤️
Cum a fost la școală la voi azi?
Viața e o bucurie!
Ana Maria
