Nici nu îmi vine să mai scriu de asta. Mi se pare așa lipsit de importanță în comparație cu ce există în jur, că efectiv nu îmi venea să vă scriu și de acest lucru.
Pentru prima dată în doi ani sunt pozitivă la virusul care ne bântuie.
Vorba soțului ‘la final de pandemie și la un pas de renunțarea la restricții ți-ai găsit și tu’.
Și culmea, nu am luat de la soț, el fiind pozitiv pe 1 Februarie și negativ la testare pe 7.
Pentru cine mă cunoaște știe că eu nu mă îmbrac prea gros iarna. Adică sunt genul de femeie cu gleznele goale și la 3 grade. Așa mă simt bine și răcesc rar.
Ei bine miercuri, a fost frig și eu am ieșit cum ies de obicei. Seara însă m-a luat frigul. Nu reușeam să mă încălzesc deși aveam 26 de grade în casă, două pulovere, sosește, pantaloni lungi și băgată în plapumă.
Până a doua zi mi-a trecut dar dimineață m-am trezit cu durere de ovare (fiind în perioada de menstruație).
Am stat în pat mai toată ziua, m-am testat joi dimineață și era negativ.
Joi, pe seară însă m-a luat o amețeală, febră, frisoane și o durere (suportabilă) de cap. Am refăcut un test acasă și a ieșit foarte puțin și a doua linie așa că am decis să fac și un PCR.
Vineri am ținut copiii acasă și a rămas și soțul în caz de orice. Și bine că a rămas.
Tot vineri dimineață m-am trezit fără nici un simptom, am ieșit cu copiii în curte, am mâncat bine și la prânz când am intrat în casă mi s-au tăiat picioarele. Efectiv nu mai puteam sta deloc ridicată.
Alex m-a dus în pat și mi-a adus și mâncarea tot acolo.
Am avut palpitații (înțeleg că sunt normale la Covid pentru cei cu hipertiroidie așa cum am eu), ceva dureri musculare, o ușoară durere în piept și această amețeală enervantă.
După ce am luat medicamentele (chiar dacă încă nu aveam rezulatul clar, am început de joi seară să iau la recomandarea medicului meu), mi-au trecut toate dar am stat în pat mai toată ziua.
De dormit dorm bine. Alex m-a lăsat să dorm singură în fiecare noapte să mă pot odihni și el s-a ocupat de copii, de gătit, de casă.
Copiii sunt în izolare cu mine, eu joi ies din izolare, ei miecruri. Alex nu este deloc, pentru că abia a trecut prin boală, lucru care ne ajută, căci tot el iese la cumpărături.
Azi m-am simțit foarte bine, exceptând această amețeală, care înțeleg că va dura. Nu mă plâng. Nu e mare lucru și sincer, mă bucur să stau în pat și să mă odihnesc cât de mult pot.
De ar fi trecut toți prin Covid așa ca mine, nu mai era nici o pandemie. O fi tulpina mai ușoară, o fi organismul, o fi …. Ce vreți voi.
Dacă e să mă bucur, e că a fost acum. Că mai târziu nu se știe cum vom fi cu situația instabilă în care ne aflăm.
De am scăpa și de războaie la fel de ușor. Nici pandemia nu mai pare așa gravă când văd ce este în jur.
Am obosit. Vreau pace, liniște, bucurie și oameni sănătoși. Oare cer mult? Când vom trăi iar asta?
Ana Maria
