Unde și cum plecăm în vacanță anul acesta

Anul trecut mi-a fost prea frică să ies din țară. Am ales prost pensiunea din Corbu și am ajuns unde ajungem în fiecare an la Mamaia (unde ne e tare bine).
Acum 2 luni o prietenă mi-a trimis că își închiriază casa din 2 Mai, o lună întreagă la un preț derizoriu. Mi-a intrat în cap cât de fain ar fi ca în loc să stau la hotel, să închiriez o căsuță simpatică pe undeva.
Prima oară am căutat în statiunile noastre, dar oferta nu era foarte generoasă (la noi încă nu avem tradiția de a închiria case pe perioade lungi) iar cele găsite, mă costau cât plecam în Maldive.
Așa că ne-am uitat la greci. Visul meu este să îmbătrânesc pe o insulă grecească, cât mai puțin vizitată.
FB IMG 1627487438812 01

Thassos, 2015

Screenshot 20210731 204305970 01

Santorini, 2017

Pe airbnb am găsit chiar secțiunea ‘case de închiriat o lună’ și parol că așa aș fi stat dacă putea și soțul.
Ador Grecia! Am văzut Atena, Rodhos, Thassos și Santorini și mai am multe de descoperit la această țară atât de minunată.
Anul acesta începem cu 13 zile și 12 nopți, la o casă închiriata în Kavala.
Cam așa arată și tare curioasă sunt cum va fi în realitate:
Care a fost lista noastră de dorințe?
  1. Să nu mergem mai mult de 9 ore cu mașina (sau mai bine zis așa să arate pe hartă și practic să facem maxim 12 ore).
  2. Să fie casa echipată cu de toate: musai mașină de spălat vase și rufe (pentru că nu spăl vase acasă dar în concediu, iar la câte stăm sigur vom avea nevoie).
  3. Să aibă wifi. Visez la o vacanță cu deconectare de toate, dar pentru asta ar trebui să nu fac ce fac și soțul să se poată desprinde de munca lui, ceea ce nu se va întâmpla curând.
  4. Să aibă vedere la mare. De aia merg la mare, nu? Să o văd din pat! Ei bine, aici o vedem din toate colțurile casei.
  5. Să aibă curte. Avem 3 copii matinali și vreau dimineți liniștite. Așa că vom bea cafeaua în curte, privind marea, cât ei aleargă fără să le spună nimeni ‘vedeti că deranjați pe cei din jur’.
  6. Să fie aproape de oraș sau în oraș. Deși nu mergem la hotel, în afara de micul dejun vom mânca la tavernele lor. Nu gătesc în concedii. Plus că seara, e fain să te plimbi dacă îți dorești asta.
  7. Să fie gazda primitoare. Pentru asta am căutat case cu cât mai multe review-uri bune. Nu vreau să am nevoie de ceva și să nu am la cine apela.
  8. Să aibă minim  două dormitoare. Aceasta are chiar trei, living cu bucătărie deschisă și o suprafață de 140 metri pătrați. Ce de spațiu pentru toată lumea.
  9. Să ne încadrăm în bugetul alocat. Am făcut calculul cât ne-ar costa un hotel de all inclusive în Grecia sau Turcia, și aceeași bani îi dăm acum pe sejurul de 12 nopți. Găsiți case pentru toate buzunarele, în foarte multe locații din Grecia dacă vă interesează acest gen de plecări.
Dorințele de pe lista noastră sunt atât nevoile noastre cât și ale copiilor. Nu vreau să stăm cu gura pe ei și vreau să simțim că este și vacanța noastră.
Se spune că vacanța cu copii nu este și vacanță pentru părinți. Vă spun la întoarcere dacă a fost așa sau nu.
Deși ne-am uitat și pe aribnb, am aruncat un ochi și pe booking, de unde am și ales până la urmă casa.
Tara (cățelușa noastră) va rămâne la Ildi, minunata noastră doamnă care ne ajută cu curățenia. De acasă vom lua și alimentele de bază pentru Maria într-o ladă frigorifică.
Când am ales casa ne-am uitat și pe google map să aflăm cât de departe sunt plajele, tavernele, orașul și pentru fiecare să nu facem mai mult de 5-20 de minute, depinde în ce direcție o luăm.
Avem și câteva orașele pitorești vecine pe unde să ne plimbăm dacă avem chef și luăm în considerare să petrecem o zi în Thassos, mai mult pentru experiența cu ferry-boat-ul pentru copii.
NU vă spun să faceți la fel 😂😂😂!
Vă povestesc experiența noastră, pentru cazul în care vi se potrivește sau vreți să o luați în calcul pentru anul viitor, chit că o faceți cu Grecia sau altă țară.
Este prima experiență de genul acesta și dacă ne va plăcea, presimt că mulți ani doar așa vom pleca.
Mai avem 7 zile și vacanța va începe și suntem super entuziasmați. Nu mai spun de copii care numără zilele. Știu că Grecia este în zona roșie, dar nu ne împiedică să avem o super vacanță.
Ați plecat vreodată așa? Cum a fost experiența voastră?
Viața e o bucuriei!
Ana Maria
\

Shop

\

Lasă-te inspirată

Descoperă mai multe…

Share This

Share This

Share this post with your friends!