Zilele trecute mi-a scris o mămică:
‘Am o fetiță de 12 ani căreia îi plac desenul și fel de fel de minuni legate de artă! Dar eu nu vreau să se facă profesoară de desen. Va muri de foame. Cum o pot îndrepta spre matematica sau altceva mai bănos?’
În altă zi am primit acest mesaj:
‘Baiatul meu vrea să devină preot. Noi nu suntem bisericoși. Nu știu de unde i-a venit ideea. Tot încercăm să îl convingem spre altceva, dar el nu și nu. Cum să fac?’
și Maria mea este pasionată de desen și pictură
Citindu-le mesajele m-am întristat foarte tare. Am făcut copiii pentru ei, nu pentru noi. Ar trebui să le dăm libertatea să își aleagă propria viață, îndrumați, ajutați, iubiți și ocrotiți, dar liberi.
Acum 5 ani mă plimbam cu soțul prin Roma și pe stradă am văzut un băiat de 17 ani care cânta. Alex m-a întrebat ce facem dacă unul dintre copii va alege acest lucru, mai ales că îi ducem la școli private.
I-am răspuns zâmbind: ‘La privat îi ducem pentru siguranța lor, nu pentru că trebuie să devină ceva anume. Cred că vom ști să îi încurajăm să își aleagă un drum în care să fie fericiți. Iar dacă asta va însemna fericirea lor atunci eu ca mamă, mă voi duce zilnic să îl ascult, să îi duc un pachet de mâncare și să îl chem la un duș din când în când.’
Daa, știu multe dintre voi se vor oripila, neputând să își imagineze copilul fără mașini scumpe și case mari. Dar, merită dacă nu sunt fericiți?
Pe Alexandru îl plictisește 😬
Am un fost coleg de serviciu, care își dorea mult să facă arte, fix ca fetița de mai sus. Desena senzațional, dar părinții erau medici cu un mic ‘imperiu’ într-o specialitate căutată. Nu i-au dat voie să facă arte, așa că băiatul a făcut medicina. Este un medic mediocru, nicidecum la fel de strălucit ca părinții lui, ce și-a acceptat viața așa cum a venit. A uitat de mult desenul și zâmbește ușor amar când îl întrebi dacă e fericit. Deși din afară este un om realizat, cu o mică avere.
Alte două colege de școală au terminat dermatologia pentru că asta voiau părinții (dacă e preot să se facă preot, dacă e medic să se facă medic, nu?). Ei bine au devenit medici dermatologi dar după moartea părinților au renunțat amândouă la acest lucru. Una lucrează în domeniul modei și alta în magazin de mobilă. Dar! Sunt fericite!
Am citit o poveste tare frumoasă de curând, cu o fetiță care nu avea răbdare să stea în banca de la școală. Profesorii erau supărați pe ea, mama ei la fel, toată lumea o certa. Într-o zi, un profesor bătrân ce o cunoștea pe fetiță, a chemat-o pe mamă și pe ceilalți profesori la școală. Toată lumea se gândea că fetița are vreo boală sau afecțiune. Profesorul i-a dus într-o sală de unde o puteau vedea pe mica fetiță. Profesorul a pus muzică și toată lumea a văzut cum fetița s-a ridicat și a dansat ca un înger.
Ei bine profesorul le-a explicat că fetița era perfect sănătoasă dar să o ducă la dans, ceea ce mama a și făcut.
Fetița cea mică a ajuns dansatoare și în 1981 și-a deschis propria academie de dans, devenind coregrafa celei mai celebre piese de teatru ‘Pisicile’ (Cats).
Ce trebuie să reținem este că NU toți copiii sunt buni la matematică, nu toți la română, ci că unii sunt buni la desen sau la sport și că acestea sunt materii la fel de importante ca celelalte două.
Toți copiii diferiți de ceea ce știm noi, au talente ascunse! Depinde doar de NOI să avem ochii să le descoperim! Cei care înfrumusețează viața sunt acei copii pe care lumea nu îi înțelege, tocmai pentru că gândesc sau fac lucrurile atât de ieșite din comun.
Ajutați-vă copiii să devină cei mai buni la talentul cu care s-au născut, nu cu ce ați vrea voi să aibă!
Căutați filmul Skatergirl și urmăriți-l cu copiii. Sigur veți avea multe de discutat!
Tu știi ce talent are copilul tău?
Viața e o bucurie!
Ana Maria
