‘Te citesc de multă vreme și îmi place tare mult că ești printre putinele persoane din online care mai vorbește de Dumnezeu așa de firesc și liber. Nu o faci cu ocolișuri dar nici în vreun mod habotnic.
Sunt căsătorită de 5 ani și am o fetiță de 2 ani și jumătate. Soțul meu este ateu. Cu greu l-am convins să botezam copila și greu ne dă voie să mergem Duminica la biserică. Am fost așa surprinsă când ți-am văzut postarea de azi când ai povestit că e și soțul tău cu voi. Cum l-ai convins? A mers mereu cu voi? Crede în Dumnezeu?
Te întreb pentru că poate mă ajuți cu ceva idei pentru ca soțul să îmi accepte mai ușor credința și poate vine și el cu noi.
Iartă-mi întrebarea, poate ușor deplasata și sper să mă ajuți cu ea.
Cu mult drag și simpatie,
Simona
Întrebarea Simonei am primit-o de la prieteni, vecini și foști colegi de serviciu, încă de pe vremea când o aveam doar pe Maria. Am avut o prietenă care și-a pierdut copilul și avea nevoie de un preot dar soțul nu o lăsa să meargă.
Pentru mine credința este o alegere personală, iar Dumnezeu este precum iubirea: nu se vede dar se simte.
E foarte greu de explicat ce este credința unui om care nu crede și care nu vede dincolo de rugăciunile grele și aparent fără sens din biserică, de preoții care au ales să facă asta pentru bani sau de cei mai puțin simpatici întâlniți prin locașurile sfinte.
Când merg în casa Domnului încerc să merg oarbă și surdă la ce este în jur și să îmi las inima să îl caute pe Dumnezeu și să îi vorbească. Dumnezeu nu stă în ziduri dar el ne-a lăsat preoții cu har din biserici pentru a ni-L putea explica atunci când inima noastră nu este deschisă. Dar!!! ai de căutat pentru că pentru Dumnezeu trebuie să fii pregătit. Câți dintre noi însă o fac?
‘Cu l-am convins pe soțul meu?’
Nu l-am convins, mai degrabă am povestit cu el despre Dumnezeu și importanța Lui în viața mea și i-am aflat părerea și deschiderea înainte de a ne căsători.
Soțul meu credea în Dumnezeu dar nu mai fusese în biserică (exceptând Paștele să ia lumină) de la 14 ani, când îl ducea mama lui. Nici soțul meu nu înțelegea slujba și nici rugăciunile care se spun.
La început a mers de dragul meu, apoi ne-am găsit împreună un duhovnic iar acum avem și viața noastră spirituală împreună, nu doar pe cea de aici.
Încă are multe întrebări și încă nu înțelege tot, dar e deschis să le primească când va fi pregătit.
Nu cred că ‘poți’ convinge pe cineva de ceva. Cred că ‘de dragul’ soțului și a soției putem încerca să fim mai deschiși la ce nu înțelegem dar îl face fericit pe partenerul nostru.
E mai greu să povestești cu cineva de aceste lucruri dacă nu le trăiești nici tu. Mai întâi găsiți-L voi pe Hristos și apoi încercați să ÎL povestiți și celor din jur.
Viața e o bucurie!
Ana Maria
