Despre imunitatea copiilor mei și cum de răcesc rar

noiembrie 18, 2022

iconita

Ana Maria Ivan

P 20221117 114652 01

Marți seară Maria a făcut febră. A venit înfrigurată de la școală și ușor ușor până seara au luat-o frisoanele și a făcut febră de 39.2.

A doua zi dimineață a făcut și Alexandru. Și la el mare, 39.8. Ambii fără alte semne sau simptome.

În nici 24 de ore, amândoi nu mai aveau nici umbră de febră iar Achim deși a stat nas în nas cu ei, nu a luat nimic.

Din toate grupele de grădiniță și acum la școală, copiii mei sunt pe lista celor care au lipsit cel mai puțin, cei care au fost răciți cei mai rar și cei care atunci când răcesc nu fac niciodată complicații sau forme urâte.

Sigur, că imunitatea ține și de genă cu care s-au născut dar și de cum am avut grijă de ea.

✋’Copiii alăptați sunt mai sănătoși ca cei crescuți cu lapte praf’

Am urât fraza asta de câte ori am citit-o în online!

Mereu m-am simțit vinovată că nu au fost alăptați cum spune la carte (exceptând Achim care a păpat până la aproape 6 luni) și am stat cu teama că ai mei vor bolnavi mai des.

Ei, uite că nu e deloc așa. Ba pot face comparație cu copiii din jurul meu alăptați până la 2 ani care sunt mereu bolnavi.

Deci ce vă pot spune este că NU este o regulă și fraza cu copiii alăptați ca fiind mai sănătoși este extrem de toxica!

👉Revenind la copiii mei, ce fac eu de imunitatea lor este una bună?

În primul rând am vorbit cu mai mulți pediatrii de-a lungul timpului și am aflat că lucrurile sunt diferite față de ce mi-au scris mie mămicile și anume că recomandarea ar fi de doar de 10 zile pe lună pentru vitamina C și D. Adică e și dovedit, pentru că mamele care dau doar 10 zile sunt cele care au copilași răciți des sau care fac forme grave, unele ce necesită spitalizare.

Și medicii sunt de tot felul. Cred că este important să găsim unul care să înțeleagă nevoile noastre (știu cât mi-a luat mie să găsesc un medic care să nu mă ducă doar pe medicamente alopate dar nici să le excludă!).

De-a lungul timpului am avut diferite scheme de tratament de la diferite branduri. Este foarte greu să alegi când online-ul este plin de recomandări.

Ce am căutat însa în ultimul an au fost variante de produse câteva mai curate și unde este posibil din plante. Și ce este important este că TOT ce am luat copiilor a fost doar la sfatul medicului!

👉 Apă alcalină 

Apa este cea care ne hidratează iar apa alcalină are proprietăți extraordinare, dovedite științific. Am trecut pe apă alcalină încă de acum 3 ani.

Luăm apă Coral Mine (vă las aici linkul), câte un pliculeț pus într-o sticlă de 2 litri de apă.

P 20221118 142440 01

Atunci când sunt copiii răciți sau noi, bem dimineața un pahar cu un singur pliculeț de Coral Mine, lăsat 20 de minute. Apoi băut în maxim jumătate de oră.

Prin interacţiunea pliculețului de Coral cu apa, mineralele din săruri trec în apă, conferindu-i proprietăți benefice, care contribuie la: atingerea unui nivel optim al pH-ului, reglarea tensiunii arteriale şi a ritmului cardiac, profilaxia osteoporozei, artritelor, creșterea elasticității mușchilor, refacerea structurii țesutului osos și cartilaginos, reglarea activităţii rinichilor, sistemului digestiv, îmbunătăţirea aspectului tegumentelor.

👉Vitamina C și D lipozomala.

Varianta lipozomala este mult mai bine absorbită de organism. Degeaba luăm cantități mari dacă ce luăm rămâne foarte puțin în organism.

Vă las aici linkurile Vit C și Vit D.

👉Colostrum

Este o sursă concentrată de substanțe biologice unice active – imunoglobuline, interferoni, lactoferine, factori de transfer, precum și multe minerale (cupru, zinc, fier, seleniu și magneziu), vitamine, aminoacizi, factori de creștere și endorfine. Colostrul ajută la menținerea și consolidarea propriei imunități, la protejarea organismului de diverși agenți patogeni (bacterii, viruși, ciuperci, alergeni), formează răspunsul imun corect, accelerează recuperarea după efort intens. Colostrul conține de 2.5 ori mai puțină lactoză decât laptele, de aceea este un aliment biocompatibil chiar și pentru cei care exclud produsele lactate din dieta lor. Îl găsiți aici.

Eu le dau câte o capsulă pe zi fiecăruia dintre ei. Lui Achim i-o pun în laptele de dimineață. Maria și Alexandru o iau într-o linguriță cu iaurt.

Toate cele de mai sus le dau din septembrie până în aprilie fără pauză, pentru întărirea sistemului imunitar. Apa alcalină noi o consumăm tot anul.

Pentru Colostrum dacă vă doriți puteți face pauză o lună după primele 2, 3 luni date consecutiv.

P 20221118 142347 01

📍Imunitatea poate fi scăzută din cauza paraziților intestinali!

În ultima lună, toți 3 copiii au avut tratament pentru paraziții intestinali, găsiți în intestinul subțire, la ultimul consult la osteopatie.

Pentru această deparazitare, le-am dat:

🌿Parafight

ParaFight este un produs antiparazitar cu spectru larg de acțiune care susține sistemul digestiv, creând condiții neprielnice pentru creșterea și dezvoltarea paraziților intestinali. Găsiți detalii AICI

🌿Garlic pudră

Marele avantaj al usturoiului îl reprezintă cantitatea semnificativă de uleiuri eterice, cărora li se datorează proprietăţile sale antibacteriene puternice.

Usturoiul este unul dintre cele mai populare remedii pentru profilaxia răcelilor și protejează organismul împotriva radicalilor liberi. Mai multe despre el puteți citi AICI

🌿Papaya

Papaya îmbunătăţeşte funcţia tractului gastrointestinal, curăţă intestinul de reziduurile nedigerate, conferă vitalitate şi energie. Găsiți detalii AICI

Când sunt răciți pe lângă, vit C și D și colostrum le dau Garlic extract și Pau D’arco (ce se utilizează în cele mai variate afecțiuni – anemie, boli ale gâtului și ale căilor respiratorii, boli intestinale. O găsiți AICI).

Pudra de usturoi dar și Pau D’arco se folosesc ca antiviral și antibiotic natural. Le-am dat cate o capsulă de garlic o dată pe zi și două pe zi de Pau D’arco.

Pentru tuse le dau de mai bine de doi ani doar Lapte de măgăriță! Sub formă de capsule. Le găsiți pe net sau în unele farmacii. Varianta pentru copii sau adulți (depinde ce găsesc), cea de adulți le dau jumătate de capsulă în lapte.

Pentru febră, v-am lăsat un întreg articol aici.

Vorbiți cu medicul vostru dar dacă acesta nu cunoște produsele, povestiți-le voi despre ele.

Nu este o rușine! Depinde doar cum o faceți.

Când Mariei îi dădeam Omnibiotic Panda acum un an și jumătate, medicul de la Spitalul Grigore Alexandrescu nu auzise de acest produs. Pentru că aveam toate studiile pe el, i le-am trimis eu pe mail și de atunci doamna doctor mi-a povestit că l-a recomandat și ea pentru că nu știa de acest produs.

Nu vă așteptați ca toți medicii să cunoască toate produsele. De obicei dacă nu sunt vizatati de reprezentați din partea firmelor sau nu au fost prezentate în conferințele de specialitate, puțini le cunosc. Iar firmele care le produc din plante, nu au de obicei puterea financiară de a fi prezenți la astfel de evenimente.

În Germania, de unde a luat naștere și medicina alternativă, medicamentele pe bază de plante sunt luate în serios. La noi, va mai dura ceva vreme.

Dacă aveți întrebări, îmi puteți scrie în privat și vă răspund cum am timp.

Cum stați cu imunitatea? Dar copiii voștri?

Viața e o bucurie!

Ana Maria

\

Shop

\

Lasă-te inspirată

Descoperă mai multe…

Share This

Share This

Share this post with your friends!