Am avut teamă de medici de mică. Când intram în orice spital, mi se înmuiau picioarele și simțeam că mă ia cu leșin. Ai mei nu m-au amenințat niciodată cu injecția dacă nu sunt cuminte, dar o țin minte pe asistenta de la școală care m-a ținut cu forța la vaccin.
🙇De când am devenit mamă mi-am dorit mult ca alor mei copii să nu le fie frică de medici, așa că mereu le-am construit povești despre orice întâlnire cu ei. La orice injecție, am avut cu mine Romla (crema cu anestezic) și mereu am căutat medici empatici și blânzi.
Așa arată duminică
Sâmbătă vă scriam despre pățania lui Alexandru cu ușa trântită peste degetele lui și cum două dintre degete sunt vinete. Nu erau inflamate ci doar unghia era neagră la unul dintre ele. I-am dat un antiinflamator și cremă și cam atât (la sfatul medicului).
Așa arăta aseară după ce l-a lovit colegul
Ieri la grădiniță, unul dintre colegi l-a lovit peste ele (din greșeală), așa că atunci când l-am luat acasă, începuse ușor să mărească degetul mijlociu.
Dimineață însă cu tot cu crema mea pusă toată noaptea, degetul arată foarte urât și nu unul, ci 3 medici m-au trimis la spital.
Așa arăta dimineață
De Grigore Alexandrescu fug, așa că aveam IOMC sau Marie Curie (asta după ce am sunat la spitalele private am aflat că nu se ocupă de acest lucru).
La IOMC am fost o singură dată cu Alexandru când era mic și cu Maria anul trecut la Marie Curie când a fost internată de Paște, cu boala autoimuna. Știam că asistentele și medicii de aici sunt empatici și blânzi, așa că am ales să merg aici.
🙋Am ajuns la 11.05 și la 13.00, an plecat, deși era plin la camera de gardă.
Greu pentru copii cu timpul de așteptare, dar fiecare părinte făcea ce știa mai bine pentru copilul său. Erau câțiva bebeluși, care din punctul meu de vedere ar fi trebuit să treacă primii, dar nu a fost așa.
🤗Noi ne-am înregistrat la camera de gardă și am fost chemați pe rând la triaj, consult, radiografie la mâna și examinarea finală.
Toată lumea până la examinarea finală au fost foarte drăguți și blânzi cu Alexandru și l-au făcut să zâmbească.
Toți până la ultimul pe care îl va ține minte și el și eu, multă vreme. Dar nu de bine din păcate.
La radiografie i-a ieșit că falanga este fracturată și că avea un hematom care trebuia scos. Cu alte cuvinte dacă îl apăsai pe deget îl durea de la os dar și că umflătura de deasupra unghiei negre era plină de sânge care trebuia scurs de acolo.
În plin proces am aflat că NU aveau anestezic, astfel că procedura s-a făcut pe viu, însemnând mai multe înțepături la cuticula de pe marginea unghiei și apăsare profundă pentru a scoate sângele. Repet, totul PE VIU!
Apoi pusă o atelă și prins foarte strâns. (Va sta așa 3 săptămâni, la două zile trebuie să schimb eu tot).
Oricine în locul lui, chiar și un adult, ar fi urlat de durere!!! Dar un copil de 5 ani și jumătate?
Mi-am zis că o să fie bine, că procedura e rapidă și că sunt lângă el.
🧑⚕️Doar că medicul și-a ieșit din pepeni din cauză pentru că Alexandru plângea și a început să îi toarne: ‘Ce băiat urâcios ești. Vai, plângi ca o fată. Din cauza ta, nu mă pot concentra. Sigur ești un mic răsfățat.’
Iar la final, când a terminat și Alexandru s-a liniștit cât de cât i-a spus: ‘Data viitoare când mai vii, îți lipesc bandă adezivă pe gură să nu mai tipi!’
✋Ce am făcut eu? Pe lângă nodul din gât pe care îl aveam de nervi, m-am concentrat pe copilul meu care plângea necontrolat și care se smucea să plecăm.
Tot ce am putut spune a fost ‘Multumesc și la revedere’.
Am plecat cu el de mână, suspinând și întrebându-mă de ce i-am lăsat să îi facă asta.
După ce am ajuns în mașină și l-am sunat pe soț am izbucnit în plânset. I-am povestit voalat ce se întâmplase și cât de vinovată mă simt că nu i-am spus nimic medicului. Imediat ce am închis cu soțul, m-am întors la Alexandru în mașină și i-am cerut iertare pentru că nu am putut face nimic dar mai ales l-am felicitat pentru că a fost un băiat foarte curajos și i-am spus că acest medic a greșit foarte mult și că nimic din ce i-a spus nu este adevărat. Alexandru m-a privit cu cei mai triști ochi din lume și mi-a spus doar ‘Multumesc, mama’.
Mi-a venit să plâng și mai mult. De furie!!
În suspine, plecând de la spital
De ce nu se pot schimba lucrurile? Era un medic rezident tânăr, care ar fi trebuit să iubească ce face și care trebuia să înțeleagă ce ÎNSEAMNĂ un spital de urgență de copii!!
Pot să înțeleg orice! Că nu au echipamente, că nu au medicamente, că nu au salarii bune (deși s-a rezolvat acum câțiva ani), că spitalele nu sunt renovate, dar lipsa de umanitate și empatie NU o pot înțelege!
În speranța că lucrurile se pot schimba mâine dimineață urmează să scriu directorului de spital fix ce v-am scris vouă aici, fix faptul că nu înțeleg de ce această atitudine și că sper din suflet să îl ajute pe acest medic la început de drum să procedeze și altfel.
Medicul rezident la care să fiți atente se numește Sergiu Balaban. Să vă mai spun că i-a recomandat un antibiotic pe care nu îl poate lua? (Nu există varianta pentru copii, sub formă de sirop, ci doar capsule).
Așa a stat toată seara
Cu gust amar, nu dintr-un spital de stat, ci din cauza unui medic. Care poate fi găsit oriunde.
Nu merge nimeni la camera de gardă pentru un consult de rutină, clar că se merge în stadii de urgență și cu copii plângăcioși, nemâncați, cu stări de rău. Ce bine ar fi ca cei care se ocupă de micii pacienți nu doar să îi vindece ci să le aducă și un zâmbet pe buze.
Viața e o bucurie!
Ana Maria
