Avortul este o traumă, episodul 6. După un avort am rămas sterilă. 

de | iul. 28, 2022 | Poveștile voastre

‘Sunt Diana și am făcut avort. Unul și ‘bun’. Parcă scriu la alcoolicii anonimi, așa mă face să îți scriu acest mail. Cică ajută să mă elibereze de fantome. Dar eu știu că nu vor pleca niciodată. Sper doar să ajute alte mame să nu le capete.

Am 30 de ani și locuiesc departe de România de 8 ani ani. Am terminat un Master în afară și aici am rămas. În definitiv ce îmi poate oferi țara mea? Suntem încă în secolul trecut și nu cred că vom evolua prea curând din multe puncte de vedere.

Dar hai să îți spun de ce am plecat.

Pe băncile facultății, nebunia unei nopți, s-a lăsat cu o sarcină. Nu ne știam, ne-am întâlnit într-un bar, a fost la mine și după nu am mai dat de el. Nici nu l-am căutat prea tare. Știam că sunt la începutul vieții și un copil nu era în calculele mele. Prostia mea a fost că nu m-am gândit să iau pastila de a doua zi. Și nici să citesc mai mult despre ce înseamnă un avort sau ce la ce riscuri mă pot supune.

Am sunat la o clinică privată de pe internet. Banii nu erau o problemă, sunt singură la părinți, cu doi părinți care mă adoră și care…sigur m-ar fi rugat să păstrez sarcina. Dar EU decideam! Câtă minte are un copil de 20 de ani? Ai mei m-au crescut cu tot ce mi-am dorit, mi-au oferit timp și iubire și…nu vor fi niciodată bunici. Nu naturali. Asta le ofer eu la schimb dintr-un moment de prostie. A mea.

Dar să revin, am sunat la o clinică unde m-am programat. A mers cu mine prietena mea cea mai bună, care avea deja două avorturi și care mă tot încuraja că nu e mare lucru, că nu e nici un copil încă format și că scap rapid.

Când am ajuns la clinică, asistenta mi-a încurcat dosarul și în loc să mă ducă la sala de avort, m-a dus la ecografie. Nu înțelegeam de ce medicul mi-l arată, de ce trebuia să ii aud bătăile inimii….bătăile alea pe care le aud neîncetat de atunci, în fiecare noapte.

Am izbucnit în plâns și am întrebat medicul de ce trebuie să mi-l arate înainte de avort. Am văzut-o cum s-a albit la față și a chemat asistenta.

Și-au cerut scuze și altcineva m-a condus în sală. Doar că eu aveam imaginea în minte și bătăile inimii în cap.

Ceva din mine îmi repeta să mă opresc, să nu fac asta, să îl las să trăiască. Știu, simt că era băiat, dar nu m-am oprit.

Pe masă, stăteam întinsă privind tavanul și auzind sunetul de aspirator. Îmi simțeam burta cum se ridică, ca și cum ceva se luptă în interiorul meu. Îmi curgeau lacrimi pe obraz șiroaie și la un moment dat am strigat că nu mai vreau.

‘E prea târziu’, mi-a spus medicul. ‘L-am scos. Va ajunge unde îi e ‘locul”.

Mi-am mușcat limba și am început să plâng și mai tare. Dacă locul lui era lângă mine? De ce mă gândeam la asta?

Prietena mea mi-a spus că sunt sensibilă, că ea nu a trecut prin așa ceva. Mai târziu la cafea am întrebat-o dacă știe că acești bebeluși au inimioară. A început să râdă de mine ‘ce inimă? Sunt un sac de celule. Așa am citit peste tot. Nu e nici o viață acolo.’

Așa că am tăcut.

La un an de la avort, la unul dintre controale, aveam să aflu că sunt sterilă. O greșeală din timpul operației de avort. Nu știu ce s-a întâmplat.

Sunt mamă de înger și doar asta voi fi toată viața. O merit, nu?

Îl visez. Mă strigă. Îl visez cum se zbate și nu vreau să iasă. Îl visez mereu.

Am plecat din țară furioasă pentru greseala din sistem care mi-a răpit șansa de a fi mamă. Sau poate simt nevoia să dau vina pe altcineva.

Departe, simt durerea mai puțin.

Nu știu dacă avortul este o traumă pentru toată lumea, fosta mea prietenă, e căsătorită, are 2 copii și nici un sentiment de vinovăție. Este în schimb, trauma mea.

Nu doar pentru că nu mai pot avea copii, ci pentru că nu îl pot uita pe primul.

Poate dacă altfel ar fi fost sistemul. Poate dacă mi-ar fi explicat cineva ce înseamnă un avort. Poate dacă îi mai auzeam bătăile inimii odată. Da, viața mea ar fi fost alta. Dar dacă era mai bună? Poate…’

De o lună curg poveștile voastre, unele cu final fericit, altele cu remușcări și răni adânci. Le-am strâns pe toate și cu acordul vostru, le voi publica în seria ‘Avortul este o traumă.’

Cine dorește să își împărtășească povestea cu alte mame, le aștept să îmi scrie pe [email protected]

Poveștile voastre pot inspira alte mame, pot vindeca suflete, pot fi pură terapie.

Mi-aș dori este să le citim, fără judecată și să ajutăm mama, indiferent de decizia ei, să se vindece.

Viața e o bucurie!

Ana Maria

Episodul 1. Iubitul m-a presat să fac avort și am fugit.

Episodul 2. Au trecut 10 ani și încă visez acest copil.

Episodul 3. Copilul meu a ajuns la gunoi.

Episodul 4. Faptul că cineva alege liber nu înseamnă și că alege bine

Episodul 5. Trăiesc deși mama a încercat să scape de mine de 3 ori.

Dacă vreți să îmi urmăriți aventurile în video și poze, vă invit și pe contul de Instagram Zanana Oficial sau pe TikTok pe ZananaOficial.

Dacă vreți să îmi urmăriți podcasturile/interviurile/rețetele video va invit pe canalul de Youtube Zanana sau pe Spotify ascultand @Povestea de seara sau @Fii bine cu tine.

Dacă vă place ce scriu, un Like și/sau un comentariu la articol este binevenit și apreciat 🙏.

roz picioare@05x
zanana
viata e o bucurie

Ținute realizate de idyllicstore.com

Foto surprinse de Alina Dobrovolschi

Ultimele articole