‘Sunt un nemernic. O scursura de om. Nu mă pot numi bărbat. Nu unul ca mine care nu are nici o scuză.
Sunt Andrei. Am 30 de ani. Și tată de înger, deși nu merit această denumire.
Acum 5 ani am întâlnit o femeie extraordinară doar că eram prea mândru să o văd așa cum a meritat. Dulce, blândă și îndrăgostită peste cap de mine. Doar că…eu sunt și am fost un nemernic.
După o vară întreagă când ea credea tot ce îi spuneam iar eu mai jucam și la alte porți, a aflat că nu sunt doar al ei. Tot atunci a aflat și că așteaptă un copil cu mine, dar mie îmi încurca planurile. Nu a vrut să facă avort dar am constrâns-o emoțional că mă întorc la ea dacă o face.
Și a făcut-o. Ca ‘bărbat’ ce eram, am lăsat-o doar la ușa clinicii. Îmi era rușine să intru cu ea. M-am bucurat că un bărbat nu trebuie să intre cu femeia la avort.
Cât am stat în fața ușii însă, pe stradă a trecut o mamă cu un bebeluș. Acesta plângea groanzic, ei îi căzuseră cumpărăturile pe jos și prin cărucior căutând ceva prin geantă. M-a rugat să o ajut. Mi l-a pus pe cel mic în brațe cât rapid ea a făcut strâns toate. Acesta a tăcut ca în filme la mine în brațe. Iar eu am amuțit, privindu-l.
Am simțit cum îmi bagă cineva un cuțit în inimă. Mama a plecat în grabă și mi-a mulțumit de ajutor.
Îngerul meu de femeie a ieșit abia ținându-se pe picioare. Mi-am mușcat limba și doar am luat-o acasă. Nu am avut curaj să îi spun nimic. Să îi spun că și mie îmi pare rău..
Am avut grijă de ea o săptămână. Intrase într-o depresie cruntă. Plângea în somn și țipa ‘nu îl luați’.
Într-o zi am ieșit la magazin pentru cumpărături, iar când m-am întors era poliția la blocul nostru. Sărise de la balcon. A lăsat o scrisoare unde mi-a spus că mă iubește dar că merge după copilul nostru.
Sunt un nemernic. Cel mai mare. Beau în fiecare zi să uit. Nu am curajul ei de-a mă arunca de la același balcon.
Nu scriu să îmi ajut sufletul. Nimic nu o va face! Scriu pentru că și noi bărbații ar trebui să mergem cu ele la clinică, ar trebui să fim trași la răspundere. Ar trebui să realizăm că sunt copii, suflete, nu doar o ‘pastila’ de luat. Ar trebui…. Îmi pare atât de rău. Dumnezeu să mă judece!’
În poză este soțul meu care mă aștepta pe hol să îl nasc pe Achim
Aș vrea să nu îl judecați și voi pe Andrei. Eu am avut un gust amar la citirea mailului lui. Dumnezeu să aibă grijă de mama și de copil, dar și de el.
Andrei ca și toate numele folosite în această serie, sunt schimbate, cu câteva detalii personale, la dorința celor care scriu de a le rămâne anonime poveștile.
Nu știam atunci când am început această serie de articole ce impact vor crea. Am încă sute de povești necitite. Vă spun sincer, nu le pot citi pe cât de multe îmi trimiteți. Mă doare fiecare poveste. Mă dau peste cap și îmi provoacă niște emoții foarte puternice.
Îmi cer scuze că nu v-am răspuns la ele, dar scriu imediat ce citesc câte una. Îmi e greu să găsesc cuvintele potrivite. De multe ori, nici nu știu care sunt.
☘️Am citit zilele trecute acest mesaj și cred că se potrivește atât de bine cu povestea lui Andrei:
‘Când este însărcinată celulele bebelușului migrează în fluxul sanguin al mamei și apoi se întorc înapoi la bebeluș.Se numește microchimerism fetal- maternal.
Timp de 41 de săptămâni , celulele circulă și se contopesc înainte -înapoi ,iar după naștere multe celule rămân în corpul mamei ,lăsând o amprentă permanentă în țesuturile , oasele, creierul și pielea mamei.
Fiecare copil pe care o mamă îl are după aceea va lăsa o amprentă similară și pe corpul ei. Cercetările au arătat că , dacă inima unei mame este bolnavă celulele fetele se grăbesc să ajungă la locul leziunii.
Acesta este adesea motivul pentru care anumite boli dispar in timpul unei sarcini.
Este incredibil cum corpurile mamei protejează bebelușul cu orice preț ,iar bebelușul protejează mama. Dacă ești mamă știi cum iti poți simți intuitiv copilul , chiar și atunci când nu este acolo.
S-a demonstrat științific că mamele le poartă ani și ani chiar și după ce au născut.’
De cinci săptămâni curg poveștile voastre, unele cu final fericit, altele cu remușcări și răni adânci.
Le-am strâns pe toate și cu acordul vostru, le voi publica în seria ‘Avortul este o traumă.’
Cine dorește să își împărtășească povestea cu alte mame, le aștept să îmi scrie pe [email protected]
Poveștile voastre pot inspira alte mame, pot vindeca suflete, pot fi pură terapie.
Mi-aș dori este să le citim, fără judecată și să ajutăm mama, indiferent de decizia ei, să se vindece.
Viața e cum e. (Pentru această serie voi scoate mottoul obișnuit al blogului).
Ana Maria
Episodul 1. Iubitul m-a presat să fac avort și am fugit.
Episodul 2. Au trecut 10 ani și încă visez acest copil.
Episodul 3. Copilul meu a ajuns la gunoi.
Episodul 4. Faptul că cineva alege liber nu înseamnă și că alege bine
Episodul 5. Trăiesc deși mama a încercat să scape de mine de 3 ori.
Episodul 6. După un avort am rămas sterilă.
